Cantina socială „Sfânta Filofteia” din Protoieria Sector 4 Capitală a organizat luni, 23 decembrie, un eveniment caritabil intitulat „De Crăciun, fii mai bun!”, în cadrul căruia au primit sprijin cei 50 de
Jandarmii bucureșteni, implicați în campania „Donează sânge, salvează o viață!”
La sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR) se desfășoară în zilele de 15-16 martie 2022 campania Bisericii Ortodoxe Române „Donează sânge, salvează o viață!”. În prima zi a campaniei, în cadrul căreia peste 200 de cadre din structura de comandă a instituției au donat sânge, au fost prezenți și voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, care au ajutat cu organizarea și aprovizionarea cu apă, ceai și produse alimentare necesare actului medical. În cele două zile, la nivel național donează sânge 1.000 de jandarmi.
Campania „Donează sânge, salvează o viață!”, organizată în aceste zile la sediul IGJR, unde sute de jandarmi donează pentru semenii lor aflați în suferință, se desfășoară cu sprijinul medicilor Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale „Colonel Prof. Dr. Nicolae Nestorescu”.
„Campania desfășurată în aceste zile de Jandarmeria Română alături de partenerii tradiționali, Patriarhia Română și Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale, este o campanie integrată pe care o desfășurăm de peste 10 ani, timp în care s-au donat mii de litri de sânge. În aceste două zile, peste 1.000 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Române de la nivel teritorial donează sânge. Astăzi, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, jandarmii din structura de comandă a instituției donează sânge. Este o campanie care, dincolo de acest context dramatic al războiului ce se desfășoară la granițele României, nu este un gest singular, întrucât Jandarmeria Română donează sânge de peste un deceniu. Ne așteptăm și în aceste două zile să reușim să aducem speranță oamenilor, pentru că se adresează tuturor românilor. Nevoia de sânge în România este acută. Din păcate, doar 2 la sută din populația țării donează sânge”, ne-a declarat colonelul Marius Militaru, șeful Serviciului de comunicare publică din cadrul Jandarmeriei Române.
În cele două zile, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale sunt alături de donatori, oferindu-le apă, ceai și produse alimentare necesare înainte și după actul medical.
„În cadrul campaniei «Donează sânge, salvează o viață!», voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au venit pentru a ajuta la organizarea și aprovizionarea cu apă, ceai și produse alimentare necesare atât înaintea, cât și după actul medical. În contextul pandemic actual, unde nevoia de sânge este foarte mare, desfășurăm această acțiune generoasă și umanitară care ajută la salvarea mai multor vieți. Sprijinul acesta este oferit atât pentru România, cât și pentru țara vecină, Ucraina, de asigurare a necesarului de sânge din spitale în cazul în care pacienții ucraineni vor fi tratați în România”, ne-a spus voluntarul Carmen Damian.
Donatorii de sânge au și beneficii în ceea ce privește sănătatea, întrucât sângele este împrospătat, iar imunitatea organismului crește.
„Donarea de sânge aduce un beneficiu atât donatorului, cât și, bineînțeles, celor care au nevoie de sânge. Prin donarea de sânge scădem riscul de afecțiuni cardiovasculare, riscul de apariție a afecțiunilor maligne și înnoim celulele din circulația sanguină aducând un beneficiu în apărarea antiinfecțioasă. Întotdeauna ne bazăm pe donatorii noștri fideli. La Jandarmeria Română avem astfel de acțiuni de două-trei ori pe an. Ne bazăm pe ei întotdeauna în momentele dificile, în care avem nevoie de sânge pentru pacienții aflați în suferință”, a precizat dr. Mihăiță Emilian Ion, medic primar în cadrul Secţiei de consultaţii donatori şi recoltare a Centrului de Transfuzie al MApN.
De asemenea, în perioada 2-8 martie 2022, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, împreună cu personalul medical al Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale „Colonel Prof. Dr. Nicolae Nestorescu”, s-au alăturat și campaniei umanitare „Sânge pentru Ucraina”, în semn de solidaritate față de cetățenii ucraineni răniți.
Campania „Donează sânge, salvează o viaţă!” a debutat în anul 2013, sub îndrumarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, coordonatorul proiectului. Din anul 2013 până în prezent s-au recoltat 2.500 de litri de sânge de la 36.000 de donatori fideli.