Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
O nouă etapă a campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”
În ziua de 12 noiembrie 2024, 100 de studenți, ofițeri, subofițeri și cadre didactice de la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, dar și voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, au donat sânge în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”.
Aceasta s-a desfășuat în cadrul parteneriatului dintre Patriarhia Română, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și Centrul de Transfuzie Sanguină București.
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, coordonați de părintele arhim. Ciprian Grădinaru, au mers să doneze sânge, dar au asigurat și necesarul de produse înainte și după actul donării de sânge: apă, sucuri, cafea și gustări dulci.
Eforturile studenților donatori din această instituție au avut un impact semnificatv în refacerea stocurilor de sânge necesare pacienților cu nevoi transfuzionale, în special cei internați la spitale din București.
„Dorim să ne exprimăm recunoștință, în primul rând față de studenții donatori, în special față de cei din primul an de învățământ, care au donat pentru prima dată și urmează bunul exemplu oferit de colegii din anii superiori, și nu în ultimul rând față de conducerea Academiei de Poliție, general Liviu Uzlău, comandant-rector al acadmiei, și comisar-șef Maxim Iulian, șef an învățământ”, ne-a transmis Constantin Jiga, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.
În cei 11 ani de activitate a campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” s-au recoltat aproximativ 23.500 de litri de sânge de la 46.000 de donatori fideli.



.jpg)