Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Peste 100 de ghiozdane cu rechizite oferite elevilor din Târnăveni și Luduș
Cea de a doua ediţie a campaniei „Un ghiozdan - o şansă la educație pentru elevii din comunitățile defavorizate ale județului Mureș”, organizată de Arhiepiscopia Alba Iuliei, prin Departamentul de tineret și Biroul de cateheză - Structura de tineret pentru județul Mureș, cu sprijinul Herlitz România, s-a desfăşurat în perioada 4 august - 1 septembrie.
Campania a constat în colectarea/achiziționarea de ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, pentru a veni în sprijinul elevilor din comunitățile rurale defavorizate ale județului Mureș. Fiecare ghiozdan a conținut penar, pix/stilou, creion, radieră, creioane colorate, carioci, acuarele, precum și caiete specifice ciclului de învățământ urmat de fiecare elev: ciclul primar (inclusiv clasa zero), ciclul gimnazial și ciclul liceal. Cu sprijinul unor oameni inimoși, ghiozdanele au fost completate de pachete conținând articole vestimentare și încălțăminte pentru a întâmpina noul an școlar.
Luni, 1 septembrie, au fost distribuite peste 100 de ghiozdane cu rechizite elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse din cinci localități aflate în cuprinsul protopopiatelor Luduș și Târnăveni: Bobohalma, Băgaciu, Idiciu, Daia și Sângeorgiu de Câmpie. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul și implicarea Protopopiatului Târnăveni (pr. protopop Sergiu Dumitru) şi Protopopiatului Luduș (pr. protopop Lucian Voșloban).
În România, abandonul școlar înregistrează cifre alarmante, rapoartele Ministerului Educației Naționale (2023) indicând că un sfert dintre copiii români sunt neșcolarizați. În mediul rural, unde se regăsesc 70% dintre românii aflați în pericol de sărăcie, există un risc de cinci ori mai mare de abandon școlar, în raport cu mediul urban. Acest aspect se datorează atât sporului natural negativ în zonele rurale, exodului tinerilor în marile orașe ale țării și în străinătate, dar mai ales situației materiale precare cu care se confruntă țăranul român.



.jpg)