Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
Peste 2.300 de elevi au primit ghiozdane cu rechizite de la Arhiepiscopia Râmnicului
Arhiepiscopia Râmnicului a oferit 2.315 ghiozdane cu rechizite elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse.
Materialele școlare au fost distribuite de preoții din cele patru protopopiate ale eparhiei, în funcție de nevoile parohiilor.
Scopul activității este de a susține școlarizarea elevilor din categorii dezavantajate, a copiilor aflați în situații de risc, dar și pentru a încuraja copiii capabili de performanță.
Ajutorul oferit de eparhie a fost în valoare totală de 215.500 lei.
Anual, la începutul școlii și la marile sărbători, eparhiile din Patriarhia Română oferă ajutor elevilor și familiilor cu posibilități materiale reduse pentru a susține educația tinerilor și menținerea lor în sistemul educațional.



.jpg)