Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Rechizite pentru 115 elevi din protoieriile Pătârlagele și Focșani I
Protoieria Pătârlagele din județul Buzău și Focșani I din Vrancea, împreună cu mai multe parohii, au organizat, în zilele de 5 și 6 septembrie 2021, acțiuni de sprijinire a elevilor cu rezultate bune la învățătură, dar cu posibilități financiare reduse. Duminică, 5 septembrie, preotul Paul Gavrilă, protopop al Protoieriei Pătârlagele, s-a deplasat în Parohia Pârscovul de Sus, județul Buzău, unde a oferit ghiozdane complet echipate cu toate rechizitele necesare și haine la 30 de copii vulnerabili, identificați de preotul paroh Alexandru Guță. În următoarea zi, luni, 6 septembrie, reprezentanții Protoieriei Focșani I i-au vizitat pe copiii aflați în dificultate din cinci parohii vrâncene: Biliești, Sasu, Dumbrăvița, Suraia I și Suraia II. Cu această ocazie, 85 de elevi au avut parte de o mare bucurie, întrucât părintele protopop Aurel Boțan și părintele secretar Vasile Metu, alături de preoții din parohiile amintite, le-au dăruit ghiozdane și rechizite.
Cele două activități fac parte din proiectele Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei destinate prevenirii abandonului școlar în rândul copiilor proveniți din familii defavorizate.



.jpg)