Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
„Solidaritate, acţiune şi rugăciune” în comuna Podgoria din judeţul Buzău
Sinistraţii din zonele ţării afectate de căderile masive de zăpadă continuă să primească sprijin din partea parohiilor din toată ţara. În urmă cu două zile, un grup de voluntari din parohia Săvineşti II, Protopopiatul Roznov, a mers să dea o mână de ajutor obştii Mănăstirii "Sfânta Treime" - Podul Bulgarului din comuna Podgoria, judeţul Buzău. Pe lângă deszăpezirea curţii interioare şi a drumului de acces, au fost oferite alimente atât maicilor de la mănăstire, cât şi oamenilor din localitatea Pleşeşti - Podgoria.
Parohia Săvineşti II, Protopopiatul Roznov, alături de alte parohii din Arhiepiscopia Iaşilor, a demarat o acţiune umanitară de ajutorare a celor sinistraţi intitulată "Solidaritate, acţiune şi rugăciune". Acţiunea a avut loc joi, 16 februarie, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, fiind derulată cu sprijinul Primăriei comunei Săvineşti, reprezentată de primarul Daniel Horciu, şi al postului de televiziune 1TV din Piatra Neamţ. Colecta a adunat bunuri de peste 12.000 RON, constând în lopeţi de zăpadă, haine, pături, alimente. Astfel s-au împărţit 800 de pachete pentru cei afectaţi de căderile abundente de zăpadă şi de viscol. De buna desfăşurare a proiectului s-au îngrijit pr. Petru Munteanu de la parohia Săvineşti II, pr. Mihai Meraru de la parohia Dragomireşti, Protopopiatul Piatra Neamţ, şi pr. Ioan Apreutesei de la parohia "Sfântul Ierarh Nicolae" din Piatra Neamţ. "Convoiul, alcătuit din 33 de voluntari, a plecat către zona Buzăului, grav afectată de ninsorile abundente. Ne-am deplasat spre Mănăstirea "Sfânta Treime" Podul Bulgarului din comuna Podgoria. La orele dimineţii am fost întâmpinaţi de cele 21 de maici, păstorite de maica Ecaterina Taman, stareţa aşezării monahale. Zăpada depăşea peste cinci metri înălţime pe drumul de acces spre mănăstire. Nămeţii ameninţau pereţii chiliilor şi ai bisericii, trecând de înălţimea acoperişurilor", a relatat pr. Petru Munteanu.
Bucuria de a-i ajuta pe semeni
La Mănăstirea "Sfânta Treime" au rămas 25 de voluntari pentru a ajuta la deszăpezire, iar convoiul umanitar şi-a continuat drumul pe jos spre satul Pleşeşti - Podgoria. La şapte kilometri de satul Pleşeşti încă lucrau utilajele de deszăpezire. "Am fost întâmpinaţi de primarul comunei Podgoria, Constantin Baciu, care i-a anunţat telefonic pe cei din Pleşeşti de acţiunea noastră. Apoi ne-am deplasat spre localnici pentru a împărţi cele peste 500 de pachete cu ajutoare. Mulţumim credincioşilor care au făcut această acţiune umanitară şi suntem în continuare alături de cei sinistraţi. Maicile de la Mănăstirea Podul Bulgarului, multe dintre ele trecute de vârsta de 80 de ani, ne-au întâmpinat cu lacrimi în ochi. Aceste lacrimi ne-au mângâiat sufletul nostru. Ne-am bucurat împreună şi ne-am rugat la finalul acţiunii în sfânta biserică. În această comuniune a rugăciunii şi a dragostei frăţeşti am simţit bucuria de a ajuta pe semenii noştri", a adăugat pr. Petru Munteanu. Pentru obştea Mănăstirii "Sfânta Treime", ajutorul oferit de preoţii şi voluntarii nemţeni a însemnat o mare bucurie. "Mulţumim foarte mult pentru acest gest al preoţilor şi credincioşilor din zona Neamţului. A fost o mare bucurie faptul că un grup de creştini ortodocşi a dat o mână de ajutor mănăstirii noastre. Ne rugăm pentru cei care ne-au ajutat să aibă plată înaintea lui Dumnezeu", a mărturisit maica stareţă Ecaterina Taman.



.jpg)