Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Solidaritate prin donare de sânge în Protoieria Panciu
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în Protoieria Panciu continuă campania „Donează sânge, salvează o viață!”, un demers al Patriarhiei Române ce urmărește sprijinirea sistemului medical și încurajarea faptelor concrete de milostenie creștină.
În acest spirit al ajutorării aproapelui, mai multe parohii din cadrul protoieriei organizează, prin rotație, acțiuni de donare de sânge. Una dintre aceste activități a fost desfășurată marți, 3 iunie, de Parohia Satu Nou din orașul Panciu, județul Vrancea, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea. Credincioșii parohiei au răspuns cu generozitate și simț de răspundere chemării la fapta cea bună, oferind o șansă la viață semenilor aflați pe patul de spital.
„Inițiativa se înscrie într‑un program mai amplu de implicare social‑filantropică, inspirat de cuvântul Sfântului Apostol Iacov: «Credința fără fapte moartă este» (Iacov 2, 26). Deși un gest discret, donarea de sânge este una dintre cele mai grăitoare forme de milostenie, prin care dragostea față de aproapele se transformă în faptă vie și salvatoare”, a declarat pr. protoiereu Cristinel Popa.
Prin asemenea demersuri, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei își afirmă responsabilitatea de a cultiva în rândul credincioșilor solidaritatea creștină și grija față de cei suferinzi, în lumina învățăturii evanghelice.



.jpg)