Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Solidaritate și sprijin pentru 50 de familii din județul Prahova
În cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult”, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au venit, în ziua de 1 mai, în ajutorul a 50 de familii din parohiile Drăgăneasa, Buștenari, Valea Târsei și Drăgănești, din județul Prahova. Acțiunea a fost desfășurată în colaborare cu preoții parohi, care au identificat familiile aflate în nevoie. Dănuț Prună, voluntar coordonator al Paraclisului Catedralei Naționale, a subliniat importanța acțiunii: „Vizităm constant familii din zonele vulnerabile ale județului Prahova, unde nevoile sociale și economice sunt reale și presante. Sunt familii cu opt, zece, uneori chiar doisprezece copii, dar și vârstnici singuri, care nu mai au pe nimeni alături”.
„Este o satisfacție imensă să vedem bucuria în ochii vârstnicilor care sunt adesea singuri, ai căror copii sunt plecați în străinătate sau la muncă”, a declarat Miruna Mureșanu, voluntar.
Părintele Andrei Solomon, paroh al Parohiei Valea Târsei, a afirmat: „Am ales să sărbătorim 1 mai în mod special, ajutându-i pe cei care nu au avut posibilitatea să o facă, oferindu-le nu doar sprijin material, ci și o bucurie duhovnicească, amintindu-le că sunt iubiți și că nu sunt singuri”.
Campania „Implică-te! Împreună reușim mai mult” a fost implementată până în prezent în 22 de județe din România, prin intermediul a aproximativ 600 de acțiuni umanitare.



.jpg)