Campania „Ajută un bătrân să zâmbească”, derulată de Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a continuat joi, 19 februarie, în mai multe parohii din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. În contextul perioadei dificile cauzate de ninsoarea abundentă, acțiunile social-filantropice au venit în sprijinul mai multor persoane vârstnice aflate în evidența Biroului de asistență socială care au beneficiat de lemne pentru foc.
Sprijin duhovnicesc și material din partea Arhiepiscopiei Râmnicului
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului oferă în această perioadă suport duhovnicesc și ajutor concret pentru persoanele vulnerabile, în contextul epidemiei cu noul coronavirus, se arată pe site-ul arhiepiscopiaramnicului.ro. Întrucât măsurile succesive privind limitarea libertăţii de mişcare şi întrunire afectează viața religioasă publică, credincioșii pot menține prin telefon legătura cu preoții. În acest sens, persoanele izolate sau lipsite de sprijin, înfricoșate sau nedumerite de această situație, pot suna la numărul de telefon 0734.206.608, zilnic, între orele 08:00 şi 16:00, beneficiind astfel de asistență religioasă din partea unui preot. De asemenea, Arhiepiscopia Râmnicului asigură hrană caldă distribuită în sistem catering pentru 100 de persoane, care nu au venituri și sunt în situație de risc, aflate în izolare la domiciliu în satul Lunca din comuna Bujoreni.


