Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
Sprijin pentru două așezăminte sociale din Dâmbovița
Două instituții sociale din Găești, județul Dâmbovița, au beneficiat de curând de ajutoare în urma proiectului social-filantropic derulat de Arhiepiscopia Târgoviștei, ce are ca obiectiv sprijinirea periodică a așezămintelor de binefacere din eparhie. Vineri, 8 aprilie 2022, Centrul de Servicii Comunitare, care are în grijă 45 de copii, și Fundația Carabella, ce îngrijește 33 de copii, au primit produse alimentare bio, produse igienico-sanitare, articole de îmbrăcăminte și de încălțăminte, precum și jucării, urmare a colaborării dintre Parohia Cobia din județul Dâmbovița și Parohia Ortodoxă Română „Santa Lucia” din Veneția, Italia, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.



.jpg)