Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Ziua internațională a vârstnicilor la Centrul „Sfântul Nectarie” din Capitală
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale s-au aflat duminică, 1 octombrie, în mijlocul pacienților de la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Capitală, pentru a marca împreună Ziua internațională a persoanelor vârstnice și Ziua internațională a medicului. Voluntarii au cântat pricesne închinate Maicii Domnului și au oferit pacienților și personalului medical flori și iconițe.
„Această zi se află sub semnul atenției, respectului și al recunoștinței îndreptate către cei care ne sunt părinți și bunici. Totodată este o zi în care ne îndreptăm atenția și către personalul medical. O zi în care este nevoie sa recunoaștem munca și importanța contribuției medicilor în societate și în comunitate, în general“, ne-a transmis Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Catedralei Naționale.
Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” furnizează servicii pentru pacienții adulți cu afecțiuni oncologice în stadiu terminal, necesare creșterii calității vieții lor. „Centrul de îngrijiri paliative «Sfântul Nectarie» din București oferă servicii medicale spitalicești de îngrijire paliativă pentru beneficiarii adulți cu afecțiuni oncologice, dintre care 30% sunt vârstnici”, a precizat Adriana Căruntu, directorul instituției. Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” a fost înființat în anul 2006 de Arhiepiscopia Bucureștilor, iar din anul 2012 funcționează într-un sediu nou, situat în sectorul 2 al Capitalei, în vecinătatea Parohiei „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc. În prezent, centrul activează în cadrul Fundației „Bucuria Ajutorului”.



.jpg)