Cu lumea sau cu Dumnezeu

Ne particularizăm existenţa printr-o sumă de ­alegeri. Suntem artizanii propriului stil de viaţă, având liberul arbitru, şi singurii răspunzători pentru felul în care gestionăm darul nepreţuit al lui ­Dumnezeu oferit din nesfârşita Sa dragoste pentru noi, timpul. Nu putem reclama nici o constrângere exterioară în alegerile noastre, nici măcar nu putem invoca dominante ale vremurilor trăite - conflicte sociale, războaie, crize identitare, sărăcie etc. -, pentru că întotdeauna avem ­libertatea, care este de esenţă divină, de a decide ceea ce considerăm că ne este convenabil. Alegerile viabile sunt, întotdeauna, cele puse în relaţie cu Iisus Hristos şi ne arată aceasta Sfântul Apostol Pavel: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? ­Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?”.

Există două opţiuni de valorificare a existenţei pământeşti: una care ne ancorează în această lume şi o alta care urmează aspiraţiile cereşti, duhovniceşti. Prima înghesuie viaţa în cadrele strâmte ale materiei, a doua o aşază în planul deschis al relaţionării cu Dumnezeu. Prima oferă bunuri palpabile şi statut în societate, a doua bogăţii sufleteşti şi statutul suprem, îndumnezeirea. Prima o condiţionează pe a doua în măsura în care mântuirea, ca scop al vieţii duhovniceşti, nu este posibilă decât trecând prin lumea aceasta. În învăţătura Sfântului Atanasie cel Mare, mântuirea semnifică îndumnezeirea şi victoria asupra morţii şi tot el vorbeşte despre paradoxul biruinţei morţii trecând prin moarte.

 Avem toată libertatea să cântărim valoarea lumii în raport cu cea a mântuirii şi să decidem pe care vrem să o cucerim. Dar, oricare ne este alegerea, în mod clar ne configurează microuniversul vieţii personale. Impropriu spus microunivers, pentru că valoarea fiecărei vieţi umane, a fiecărui suflet, este incomensurabilă. „Pentru sufletul ­omului a pătimit Mântuitorul pe Golgota şi Şi-a vărsat scump Sângele Său pe cruce”, subliniază Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cu privire la valoarea ­sufletului, înţeles şi ca viaţă.

Alegerile pe care le facem fie răspund dragostei lui Dumnezeu pentru noi, fie ne înstrăinează de El. Variantă de mijloc nu există. Putem considera lumea un mijloc pentru mântuire sau să ne ataşăm de ea, ceea ce înseamnă, în accepţiunea Sfinţilor Părinţi, abandonarea relaţiei cu Dumnezeu. Pentru că „nimeni nu poate să slujească la doi domni, (…) lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6, 24), aşa cum „nu se poate nici să priveşti cu un ochi spre pământ, iar cu celălalt spre înaltul cerului; ci cu amândoi trebuie să priveşti ori în sus, ori în jos”, explică Sfântul Maxim Grecul.

Dumnezeu ne oferă timp pentru a face alegerile care să ne particularizeze în lumea aceasta ca fiinţe duhovniceşti. Ne dă răgaz pentru a învăţa să nu fim impresionabili la ofertele acestei lumi, să filtrăm cele folositoare de cele inutile mântuirii, să căutăm „mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui” (Matei 6, 33). Unde găsim Împărăţia lui Dumnezeu ne spune Sfântul Paisie Aghioritul: „Căutaţi simplitatea în viaţa voastră şi apoi veţi descoperi Împărăţia lui Dumnezeu înăuntrul vostru”. Depinde de fiecare, în ultimă instanţă, ce anume caută sau ce parcurs al existenţei alege, cu lumea sau cu Dumnezeu.