Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Calul califului
Ceea ce ne face pe mulţi astăzi să întoarcem capul în direcţia opusă când ne abordează un cerşetor este gândul că acesta încearcă să ne escrocheze. E firesc să nu doreşti a fi tras pe sfoară de nimeni. Dar cu toate acestea, spunea un sfânt al Bisericii, împietrirea simţită în inimă în urma refuzului de a da milostenie este considerabil mai păgubitoare decât însăşi paguba cauzată prin pierderea banilor dăruiţi inutil, să zicem.
Un calif din Bagdad avea în herghelia lui un superb cal arab. Pe acesta dorea să-l cumpere un şeic, care i-a oferit mai multe cămile în schimb. Califul nu dorea însă să se despartă de animal. Şeicul s-a enervat foarte tare. Nu îi mai rămânea decât să obţină calul prin înşelăciune. Drumul pe care califul mergea cu calul său era cunoscut de toţi. Deci, şeicul s-a aşezat la marginea drumului, deghizat într-un cerşetor foarte bolnav.
Califul era un om cu inimă bună; de aceea, când a văzut cerşetorul, a descălecat şi s-a oferit să îl ducă până la o casă de oaspeţi.
Vai! A strigat cerşetorul. Nu am mâncat nimic de multe zile, încât nu mai am putere nici să mă ridic. Văzând neputinţa omului zdrenţăros, califul l-a ridicat în braţe şi l-a aşezat pe cal, cu intenţia de a merge pe jos, alături de el. Dar de îndată ce s-a văzut în şa, falsul cerşetor a luat-o la galop. Califul a alergat în urma lui, strigându-i să oprească.
După ce şeicul a avansat suficient de mult pentru a se simţi în siguranţă, s-a oprit.
Mi-ai furat calul, i-a strigat califul. Dar nu e nimic. Eu am multe exemplare asemenea lui. Aş vrea însă să-mi îndeplineşti o rugăminte.
Care?, i-a spus şeicul. Să nu spui nimănui cum ai intrat în posesia calului. De ce? Pentru că va veni o zi în care cineva cu adevărat bolnav va sta la marginea drumului, iar oamenii, auzind de înşelătoria prin care ţi-ai însuşit animalul, vor trece mai departe şi vor refuza să-l ajute pe cel nevoiaş.