Despre instituțiile sufletului

Cred despre cărți că sunt asemenea oamenilor. A tuturor oamenilor, nu doar a celor care le-au scris. Au, adică, suflet, cum au și aceștia. Și oricât ar părea de singure pe lume, sunt rude cu alte cărți. De cele mai multe ori, fără să aibă habar de lucrul acesta.

Le-am prins, dacă pot spune așa, în flagrant delict de rudenie chiar pe câteva dintre cărțile mele. Recent, am descoperit că volumul Poveștile cerului, poveștile pământului, pe care l-am publicat anul trecut, e rudă bună cu cartea Printre păsări și crini, apărută anul acesta, sub semnătura preotului Nicolae Dascălu.

Când spui crini, te gândești la pământ, iar când zici păsări, ai în fața ochilor cerul. Nimic nu se poate fără cer și pământ, fără dialogul permanent dintre ele. Chiar despre asta e vorba în cartea părintelui Dascălu, o carte profund religioasă, dar nu în accepțiunea obișnuită a termenului, ci în sensul în care sunt religioase toate cărțile ai căror autori simt mâna lui Dumnezeu pe creștet atunci când scriu. Astfel de cărți sunt încărcate de lumină, iar Printre păsări și crini este o asemenea carte.

Nimic din ce este preoțesc, dar mai cu seamă omenesc, nu-i este străin autorului ei. Nicolae Dascălu scrie cam despre tot ce înseamnă viața noastră și ce înseamnă lumea de azi, și ce însemnăm noi în această lume. Înainte de toate însă, despre ce înseamnă Ortodoxia și Biserica. Despre cele mai frumoase instituții ale sufletului, care sunt filantropia, milostenia, adică filantropia afectuoasă, și îndeosebi omenia, adică și filantropia și milostenia, puse la un loc, și tot timpul.

Mai scrie părintele Dascălu despre legătura dintre vedere și nevedere, precum și despre cea dintre cuvânt și pâine, care sunt la fel, merg pe același drum, dar în sensuri diferite, cuvântul iese din gură, în vreme ce pâinea intră.

O legătură la fel de strânsă există și între duhovnici și ziariști, cu deosebirea că pe primii îi cauți, ceilalți te caută ei.

Despre acasă și departe, icoane și sfinții din icoane, naștere și moarte, buna chivernisire și ceea ce nu avem, corporatiști și bătrâni, rugăciune și cuvintele din rugăciune, modernizare și asceză - mai vorbește părintele Dascălu în cartea sa. Ca și despre moartea care dă sens vieții. Despre mersul pe contrasensul vieții, cum pare să se întâmple în lume acum. Despre spațiul în care suntem cuprinși cu toții și cyberspațiul ce ne cuprinde pe toți.

Scrisă într-o limbă română foarte curată, nici dulce, nici amară, ca aerul tocmai bun de respirat dinăuntrul catedralelor, Printre păsări și crini este un îndemn la frumusețea și rosturile primordiale ale vieții. O astfel de carte trebuie legumită. Adică nu citită toată odată, ci câte puțin, în fiecare seară. Ca să-i putem simți cu adevărat lumina din care este croită. Și să-L putem auzi pe Dumnezeu cum trece, ca o adiere lină, cum spune însuși autorul, prin pagini.