Dicționar teologic: anastasimatar, ecfonis, evanghelistar, stih

ANASTASIMATAR (gr. anastasis - înviere)

Carte de muzică și de slujbă care cuprinde cântările Învierii de la Vecernia de sâmbătă seara și de la Utrenia de duminică dimineața, pe cele opt glasuri sau ehuri.

Prima ediție a Anastasimatarului a fost tipă­rită de Petru Efesiu, la București, în 1820, în limba greacă, iar în limba română de către Macarie Ieromonahul, la Viena, în 1823. Ultima ediție a Anastasimatarului, uniformizat, pe cele două notații, psaltică și liniară, a fost tipărită de prof. N. Lungu, în două volume: Vecernier (București, 1951) și Utrenier (București, 1953), retipărit în ediția a II-a în 1974 și diortosit, completat și corectat de pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu, pr. lect. dr. Victor Frangulea și pr. conf. dr. Stelian Ionașcu, în 2002 și 2004.

De asemenea, din anul 2018 există un volum al Anastasima­tarului sub îngrijirea lui Cezar Florin Cocuz și a preacuviosului părinte arhimandrit Clement Haralam.

Această carte (vezi foto) cu­prinde imnuri bisericești pentru slujbele Utreniei și Vecerniei din zilele de duminică, iar unele cântări pot fi utilizate, după caz, și la slujbele din timpul săptă­mânii. Pe lângă imnurile specifice Învierii prezente în orice Anastasimatar, au mai fost adăugate și cântările: Anixandare, Fericit bărbatul, Lumină lină de ierod. Dionisie Marin, dar și altele.

ECFONIS (gr. ekfonis - strigare, aclamare; ekfoneo - a ridica sau a înălța glasul, a striga)

Formulă de încheiere a ecteniilor și a rugăciunilor citite, cu voce tare sau în taină, la slujbele divine. Fiecare ectenie și rugăciune își are ecfonisul ei, care se rostește numai de preot sau de episcop. Diaconii nu rostesc ecfonis. Ecfonisul mai este cunoscut și cu denumirea de vosglas, adică voce înaltă.

Ectenia Mare are ecfonisul „Că Ție se cuvine toată slava...”, ecteniile mici au diferite ecfonise: „Că a Ta este stăpânirea...”, „Că bun și iubitor de oameni eşti....”, ectenia întreită: „Că milostiv și iubitor de oameni...”

EVANGHELISTAR

Schemă alcătuită din 35 de tabele, inserată la sfârșitul Evangheliei, care cuprinde șirul sau ordinea pericopelor care sunt rânduite a se citi în fiecare an, stabilite după data schimbătoare a 
Sfintelor Paşti. Evanghelistarul ne arată cum și când se citesc Evangheliile Învierii, ordinea glasurilor și voscresnelor de rând. 

STIH (gr. stihos - șir, vers)

Verset complet sau parțial, preluat din Psalmi, care prece­dă o strofă imnografică sau citirea Apostolului, pe care îl și succede.

De exemplu, la Vecernia de sâmbătă seara, când stihirile se așază „pe zece”, se folosesc stihurile:

„Scoate din temniță sufletul meu…; Pe mine mă aș­teap­tă drepții…; Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne…; Fie urechile Tale cu luare amin­te…; De Te vei uita la fărădelegi, Doam­ne…; Pentru numele Tău Te-am așteptat, Doam­ne…; Din straja dimineții până în noapte…; Că la Domnul este milă și multă mântuire la El…; Lăudați pe Domnul toate neamu­rile…; Că s-a întărit mila Lui peste noi…”

La Utrenie, la cântarea troparelor, se rostesc stihurile: „Lăudați pe Domnul că este bun…; Înconjurând, m-au înconjurat…; Nu voi muri, ci voi fi viu…; Piatra pe care nu au băgat-o în seamă ziditorii…”

La citirea Apostolului, se rostește un stih înainte - de ex. „Certând m-a certat Domnul, dar morții nu m-a dat” - și unul la final - de ex. „Mântuiește, Doamne, popo­rul Tău și binecu­vin­tează moște­nirea Ta” (Apostolul din Duminica a treia după Pogorârea Sfântului Duh).

Se folosesc stihuri la momente bine precizate din rânduiala Vecerniei (stihoavna), Utreniei (Binecu­vân­tările Învierii, Polie­leul, Laude, stihoavnă), a celorlalte Laude bisericești, a
Sfintelor Taine și ierurgii.