Aura Christi ne încântă cu o nouă apariție la Editura Ideea europeană, poeme însoțite de ilustrații realizate de Mircea Dumitrescu, unde fiecare pagină pare să respire tihna celor care au înțeles că arta es
„Nu vă temeţi!”
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în Duminica Învierii, când Se arată Femeilor Mironosiţe, le spune: „Nu vă temeţi” (Matei 28, 10). În primul rând să nu se teamă că-L văd pe Domnul Înviat, dar mai ales să părăsească teama de moarte adusă de neascultarea protopărinţilor Adam şi Eva, care a fost învinsă de Hristos prin Învierea Sa. Teama este o urmare a păcatului strămoşesc şi este legată în primul rând de moartea ce a fost dată ca plată a neascultării lui Adam.
Prin Înviere, Hristos Domnul a deschis porţile Raiului închise de păcatul lui Adam şi ne-a redat posibilitatea de a dobândi viaţa veşnică. Noi creştinii, care credem în Învierea lui Hristos, nu ne mai temem de moarte, pentru că Domnul Vieţii a înfrânt-o prin Învierea Sa cea de-a treia zi.
După cum atât de frumos ne spune în cuvântul său pascal Sfântul Ioan Gură de Aur: „Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morți, începătură celor adormiți S-a făcut”.
Tocmai de aceea nu trebuie să ne mai temem de moarte: „Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (I Corinteni 15, 22). Mai ales să nu ne temem de nimic ce ne aduce frica, semn al lipsei de nădejde şi credinţă în Dumnezeu. Frica este o armă a celui rău împotriva noastră, prin care credinţa ne este pusă la încercare de atâtea ori.
Părinţii ne învaţă să avem „frică de moarte”, adică de moartea sufletească care ne duce la suferinţa veşnică din iad. În acest caz e vorba de „frica” de a nu pierde sensul existenţei noastre, care este viața veșnică din Împărăția cerurilor. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune foarte clar: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33).
Tocmai de aceea nu trebuie să ne temem, ci trebuie să ne înarmăm cu arma curajului Femeilor Mironosiţe, al Sfinţilor Apostoli şi mai ales al martirilor, mărturisind credinţa noastră creştină fundamentată pe Învierea lui Hristos.
De aceea, în orice împrejurare a vieţii noastre, nu trebuie să ne temem, pentru că „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (I Corinteni 15, 20). Şi mai ales că prin Femeile Mironosiţe Hristos ne spune să nu ne temem.
Să ne ferim de teamă, pentru a nu ajunge la frica ce l-a determinat pe Sfântul Apostol Petru să se lepede de Hristos, iar pe ceilalţi ucenici (cu excepţia lui Ioan) să fugă şi să se ascundă. Teama manipulată de mai-marii poporului ales de acum două milenii i-a determinat pe cei prezenţi de Paşti la Ierusalim să ceară răstignirea lui Hristos, după ce cu doar câteva zile mai înainte Îl primiseră ca pe un rege în Ierusalim.
Având înainte aceste exemple, să ne ferim de teamă, pentru că aduce frica asupra noastră, prin care cel rău ne determină să facem lucruri iraţionale şi mai ales fapte rele ce ne pot afecta mântuirea.
Creştinul plin de credinţă nu se teme, pentru că ştie că Dumnezeu este întotdeauna cu el. Îşi pune nădejdea în Preasfânta Treime şi nu-i este frică, deoarece cu noi este Dumnezeu.