O viaţă fără instincte?

V-aţi întrebat vreodată cum ar fi viaţa noastră fără instincte? Am eu un răspuns: larvară şi foarte scurtă. Mai corect: imposibilă. Instinctele au ajuns să fie rău famate, mai ales în creştinism, pentru că se confundă cu devierile lor patologice, cu extravaganţele date de o înţelegere greşită. Dar dacă instinctele sunt analizate în utilitatea lor imediată, constatăm că nu ne putem imagina viaţa fără ele. Să vedem mai întâi ce sunt instinctele? Specialiştii le definesc drept un lanţ de reflexe necondiţionate, declanşate de anumiţi stimuli şi constituind un comportament ereditar cu finalitate biologică. Dacă nu am şti din instinct că avem nevoie de hrană, ar fi suficiente situaţiile când oamenii ar muri de inaniţie. Însuşi faptul de a înghiţi hrana, de la vârste fragede, se datorează instinctului alimentar. Dar exacerbarea lui, care duce la bulimie şi, deci, la obezitate, sau inhibarea lui, care poate determina anorexia, îmbolnăvirea prin subnutriţie, sunt situaţii deviante şi nu acuză instinctul în sine, ci denotă obsesia, boala. Instinctul de conservare ne ajută să fim inventivi atunci când viaţa ne este în pericol. Dar când acest instinct se transformă în egoism, situaţia se schimbă. Fiinţa umană se degradează treptat, în ciuda faptului că luptă pentru supravieţuire. Amplificarea patologică a acestui tip de moştenire ereditară duce la violenţă, iar ignorarea totală comportă riscul sinuciderii. Instinctul sexual este „oaia neagră“ a instinctelor. Mai ales acum, când a ajuns să fie identificat cu devierile sexuale, cu tot felul de aberaţii. Confuzia este atât de mare încât, în emisiuni televizate, psihologi, psihiatri, oameni care au un cuvânt de spus declară cu seninătate că nu există iubire, ci numai atracţie erotică. Dar astfel de declaraţii îi descalifică total. Un asemenea punct de vedere este inacceptabil nu numai pentru calitatea de om, dar nici pentru cea de „specialist“.

Cele două manifestări umane, iubirea - care este o prelungire a sufletului - şi instinctul - o garanţie a vieţii biologice -, nu pot fi confundate. Iubirea, fără a exclude instinctul, fără a-l dispreţui, îl canalizează pe un sens ascendent, îl transfigurează. „Corporalitatea este sacră pentru că are o misiune transcendentă: simbolizarea spiritului.“ Astfel se exprimă filosoful Ortega y Gasset, în „Studii despre iubire“ (1940). El spune că iubirea este, prin însăşi esenţa ei, alegere, focalizare a atenţiei. Dacă instinctul tinde să amplifice nedefinit numărul obiectelor care l-ar putea satisface, iubirea, dimpotrivă, este exclusivistă. Opoziţia acestor tendinţe arată tocmai forţa iubirii, mai mare decât cea a instinctelor. Ortega y Gasset face subtila observaţie că fizionomia şi gestica joacă un rol esenţial în fenomenul iubirii pentru că acestea scot la lumină fiinţa autentică a persoanei, aşa cum alegerea, preferinţa pe care o manifestăm pentru cineva anume revelă tocmai fondul personalităţii noastre. Alegerea ne defineşte. Dacă în alte gesturi ne putem ascunde, alegerile noastre ne dezvăluie lumii aşa cum suntem.

Este de la sine înţeles că a iubi e un fapt mult mai important decât acela de a manifesta admiraţia faţă de un chip armonios pentru că iubirea nu caută perfecţiunea fizică, ci creează perfecţiunea. Dar preferinţa pentru un anumit gen de expresie arată acordul pentru un anumit tip de umanitate, anunţat prin trăsăturile persoanei şi gestică. Expresia feţei, gesturile în general sunt la limita dintre material şi imaterial, la limita dintre uman şi divin, sunt un „buletin de identitate“ al persoanei. Acestea devin cu atât mai diafane, cu cât instinctele sunt mai rafinate. Este liniştitor faptul că psihiatri de renume, cum sunt Jung, Fromm, Hawkins, au înţeles perfect rolul iubirii, pe care l-au tratat în manieră… teologică, s-ar putea spune, considerându-l infinit superior instinctelor. Ei sunt de părere că fără instincte nu am putea supravieţui, nu am avea viaţă pe pământ, dar fără iubire degeaba am avea o viaţă, pentru că sensul ei profund ar fi ratat. Păcat, mare păcat că apar în emisiuni tv audiate tocmai oamenii dezinformaţi şi superficiali, care induc în publicul larg idei teribile, cum ar fi aceea că iubirea e doar o mască a instinctului… Dar ei refuză să vadă evidenţa: sunt atâtea cazuri când iubirea mamei faţă de copil se dovedeşte mai puternică decât propriul instinct de conservare…!