Pierderea unui vis

Am citit în aceste zile „Trăieşte-ţi clipa”, o amară reflecţiune depănată ca o saga de Saul Bellow într-un roman şlefuit diamantin despre visul american şi risipirea lui precum fumul dintr-o „Vară şi fum” a altui mare scriitor al lumii noi, Tennessee Williams. Pe coperta ultimă a acestei cărţi, apărută la „Polirom”, se află o confesiune a lui Saul Bellow, cel care mărturiseşte: „În tinereţea mea se putea spune că trăiai în literatură, o absorbeai, îţi pătrundea în organism”. Romancierul despică firul în patru şi subliniază că nu era vorba de o receptare estetică şi nici măcar de una a iubitorului de literatură, ci de o modelare a vieţii prin duhul cărţii, de o contopire, un fel de ingerare, proces ce avea loc până când, notează splendid Bellow, ceea ce citeai „devenea o parte din tine, calea spre eliberare şi libertatea ta deplină”.

Nu numai visul american se destramă, aşa cum constată cu amărăciune cititorul romanului „Trăieşte-ţi clipa”, şi puterea de visare dăruită de unele din cărţile cele bune ale lumii în ceasurile de desfătătoare lectură. Se petrece într-un chip minunat mai cu seamă la vârstele purităţii, când încă funinginea vieţii nu s-a aşezat în trupul tău ca în­tr-un horn de casă veche. Mi-aduc aminte, cu un fel de plăcută şi tulburătoare furnicătură, de orele cele dulci ale cetitului, de multe ori furate, de clipele şi zilele pătimirilor şi bucuriilor în pânza cărora mă prindeam până la uitarea de sine, unindu-mă cu personajele cărţilor într-un fel de nuntire. O!, cât am suferit alături de un personaj creionat cu oarecare naivitate de Duiliu Zamfirescu, de Tincuţa din „Viaţa la țară” şi „Tănase Scatiu”, şi cât l-am urât pe uzurpatorul Comăneştenilor şi schingiuitorul de suflete, pe vătaful ajuns atotputernicul zilei, asemănător învârtiţilor cu cefe groase din prezent, din timpul de azi, unul al schimbărilor şi reaşezărilor sociale, cu nesfârşitele răbufniri de grohotişuri ale mizeriilor umane.

Vremea evadărilor pe tărâmul misterios al lecturii profund modelatoare, după remarca pli­nă de acuitate a lui Bellow, nu-şi avea în nimic altceva pereche. Să o dobândesc eram în stare să înfrunt asprimea proverbială a tatei, sau chiar să-mi primejduiesc inconştient viaţa, aşa precum istorisesc în romanul meu „Ceasul oprit”. Ca să citesc paginile ce-mi dădeau ghes, m-am legat de funia vacii ce-o păşteam, care, muşcată de streche, m-a târât prin toată întinderea sesiei parohiale de la Mănăstioara, un sătuc de lângă Fălticeni.

Acest vis şi puterea modelatoare sunt pe cale să-şi piardă însemnătatea şi rolul lor în înălţarea către „libertatea ta depli­nă”. Au apărut, fireşte, odată cu progresele epocale ale contem­poraneităţii, alte ispite vrăjite. Una dintre acestea este cal­cu­latorul, cu alaiul lui de poveşti virtuale.

Dar dispariţia visului cititului, de se va întâmpla să fie totală, va lăsa un gol ireparabil. Dimensiunea modelatoare a lecturii cu nici un chip nu are cum să fie înlocuită. Trag însă nădejde că aşa ceva nu e cu putinţă a se petrece. Fi-va poate doar o restrângere a marginilor visului şi nu o spulberare în întregime a acestuia. Spre binele umanităţii.