Un nume predestinat

Ursitoarele fost-au, pesemne, fermecate și au căzut în somn greu la naşterea puiului de oltean din Gorj, Horaţiu Mălăele, şi n-au mai sorocit ce aveau de sorocit pentru dânsul şi astfel cel venit pe lume s-a putut înfrupta din tot ceea ce se afla cu îmbelşugare pe tipsia de argint aurit ca făgăduinţe de viaţă şi destin. Şi a apucat bine de tot, cu firavele-i mânuţe, haruri peste haruri. S-a prins bine de toarta poeziei, s-a agăţat şi de cea a desenului şi picturii, şi mai ales a încălecat zdravăn pe caii actoriei şi humorului. Totodată, s-a înfipt bine în huma Gorjului şi a tras cu răspundere maximă din sevele cele mustoase de spirit şi vitalitate ale pământului care i-a dat pe Brâncuşi şi Arghezi, pentru a cita doar două din numele cele mai mari ale unei veritabile constelații. Altfel, copilul ieşit din această manta părea a fi plăpând, fragil şi nici când s-a făcut băiat mare și bărbat n-a dispărut de pe chipul lui impresia de timiditate patentă. Dar în trupul minion, delicat şi trestios, parcă bătut de toate vânturile lumii, dogoreau de atunci şi sălăşluiesc şi azi energii de cuptoare Siemens-Martin. Mintea lui Horaţiu e scânteietoare, aşa cum se întâmplă cu oltenii mintoşi, care debordează de inteligenţă. Fulgerarea cerebrală e în cazul lui Horaţiu Mălăele şi mai scăpărătoare, pentru că se întâlneşte cu hazul subţire, caracteristic, de altfel, oltenilor dinspre munte. Umorul lui Mălăele e de o factură cu totul particulară. Râsul său nu-i hohotitor. Izvorăşte din inteligenţă. El rosteşte alb, grav de multe ori, dar asocierile de idei şi cuvinte stârnesc un râs ce are drept combustie gândirea. Avem de a face cu un umor de moravuri, luate subtil în răspăr. Actorul format la şcoala lui Octavian Cotescu, cel care a ucenicit la Iaşi cu Ion Lascăr între ale actoriei, mizează mult şi pe gestică, una atent studiată, niciodată gratuită, ci expresivă prin bogăţia de nuanţe din cele mai fine. Creatorul de scenă, fie actor, fie regizor, nu-i un instinctual, ci-şi construieşte laborios demersul teatral, bazându-se ingenios şi pe talentul său viguros şi original.

Poezia şi eseistica sa se alcătuiesc din paradoxuri şi exprimări aforistice. Ni se furnizează sinteze rezultate din rafinate juxtapuneri de contraste. Foarte bine pune în lumină personalitatea sa complexă grafica, pe care Horaţiu Mălăele o cultivă cu o anume frenezie. Se regăsesc armonic în desenele sale rafinamentul liniei, fie cu subţirime de filament, fie cu grosime de fuior, humorul inteligent şi păstos, capacitatea de a exprima mult cu mijloace puţine, precum şi poeticitatea funciară şi propensiunea spre muzicalităţi profunde.

Mi-am dat seama despre toate acestea văzând acum niște ani expoziţia de la Iași „Horaţiu Mălăele”, deschisă la Galeria Univer­si­tății Apollonia, din fostul Palat Beldiman. Aici a fost lansat, cu prilejul vernisajului, volumul de memorialistică semnat Horaţiu şi intitulat „Mălăele”, formulă de ­titlu ea însăşi grăitoare cu privire la inteligenţa sclipitoare a autorului. Întâlnirea cu acest admirabil şi unic creator român ne-a convins încă o dată că zăcămintele de talent şi creativitate ale României sunt inepuizabile. Cred că părinţii lui Mălăele au realizat asta, de vreme ce şi-au botezat copilul cu numele de Horaţiu. Un nume predestinat.