„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„100 de ani în 100 de cuvinte”, la Roman
La Cercul Militar Roman a avut loc marţi, 23 octombrie 2018, manifestarea „100 de ani în 100 de cuvinte”. Aceasta a fost organizată de conducerea Batalionului 43 „Roman Muşat”, fiind evocate clipe din timpul participării Armatei Române la luptele din prima conflagraţie mondială. Prima parte a manifestării a cuprins un recital compus din piese patriotice, interpretate de membrii corului clasei a IV-a A de la Şcoala Generală „Vasile Alecsandri” din Roman, pregătiţi de doamna învăţătoare Cristina Obreja, şi de membrii Corului „Laudamus” al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”, pregătiţi de profesorul Gheorghe Gozar. Câţiva elevi ai acestui liceu au prezentat apoi, sub îndrumarea colonelului Stelian Cojocaru, o serie de uniforme purtate de soldaţi ai Armatei Române în acea perioadă.
Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, pe parcursul acestui moment plin de încărcătură sufletească, ţinutele militare ale vremii au fost privite de către cei prezenţi cu evlavia pe care o au creştinii faţă de odăjdiile sfinte. În partea a doua, s-au realizat o serie de expuneri cu caracter ştiinţific, ce au cuprins informaţii mai puţin ştiute despre familia Hurmuzachi şi rolul ei în realizarea unirii românilor (gen. mr. Ion Maftei), despre personalitatea mareşalului Constantin Prezan (prof. Petru Flenchea), despre monumentele închinate Războiului pentru reîntregirea României Mari (col. Vasile Oprea), despre implicarea Episcopiei Romanului în războiul de reîntregire a neamului (pr. prof. Ionuţ Alexandru Amărinii), despre celebrarea unirii în operele marilor artişti ai timpului (mr. Petru Chiriac) şi despre personalităţi romaşcane în Războiul pentru întregirea României (plt. adj. pr. Sorin Grumuş).
La manifestare au participat personalităţi din administraţia locală, între care s-a evidenţiat viceprimarul municipiului Roman, Roxana Iorga. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a primit din partea locotenentului colonel Florin Stafi, comandantul Batalionului 43 de aprovizionare şi transport „Roman I Muşat”, o distincţie. Aceasta a fost înmânată reprezentantului Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului la eveniment, pr. Valentin Băltoi, consilier cultural în cadrul Centrului eparhial Roman.