„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
377 de ani de la aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva
Ieri s-au împlinit 377 de ani de la aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Acest moment a fost marcat la Iaşi prin organizarea de către Centrul eparhial a unor evenimente cultural-religioase, sub genericul „Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva".
Manifestările au debutat în cursul dimineţii la Catedrala Mitropolitană din Iaşi cu oficierea Sfintei Liturghii arhiereşti, în cadrul căreia a fost pomenit binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei, în timpul căruia sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost aduse la Iaşi. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
La finalul slujbei, părintele profesor universitar doctor Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae" din Iaşi, a vorbit despre importanţa zilei de 13 iunie 1641, când au fost aduse la Iaşi sfintele moaşte ale Ocrotitoarei Moldovei: „Ziua de astăzi, 13 iunie, este o zi specială în viaţa Bisericii lui Hristos din Moldova, ocupând un loc aparte, mai cu seamă din perspectivă duhovnicească. Este ziua în care, în urmă cu 377 de ani, au fost aduse la Iaşi - şi de atunci ne ocrotesc şi revarsă izvoare de binefaceri - moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, pe care Acatistul o numeşte «cea mult folositoare». Aşadar, pomenirea aducerii moaştelor unor sfinţi, în cazul nostru a Sfintei Parascheva, este un popas duhovnicesc, un moment de aducere-aminte cu recunoştinţă de înaintaşii care au îndeplinit acest lucru, în cazul de faţă Voievodul Vasile Lupu şi doamna sa Tudosca, în vremea vrednicului de pomenire Mitropolit Varlaam al Moldovei. De atunci şi până azi, Sfânta Cuvioasă Parascheva revarsă necontenit daruri asupra tuturor celor care i se roagă cu credinţă".
Conferinţă despre binefacerile Sfintei Parascheva
Tot ieri, de la ora 18:00, a avut loc o nouă ediţie a întâlnirilor Serile Doxologia. La Muzeul Mitropolitan din Iaşi, seara a debutat cu vernisajul expoziţiei „Sfânta Parascheva de la Iaşi - Mărturii scrise" în cadrul căreia a fost expusă, printre altele, o fotocopie a documentului care atestă donarea de către Partenie I, Patriarhul Constantinopolului, a moaştelor Sfintei Parascheva domnitorului Vasile Lupu al Moldovei. Cu detalii de la eveniment vom reveni în ediţiile viitoare.
Amintim faptul că, în anul 1641, după ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci, Patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept recunoştinţă, moaştele Cuvioasei Parascheva „pentru sfinţirea şi binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei (Ţara Moldovei, n.n.)", după cum se spune în „scrisoarea sinodicească". Racla cu cinstitele moaşte a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoţită de trei mitropoliţi greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului şi Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galaţi, apoi la Iaşi, pe 13 iunie, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de Sfântul Mitropolit Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, de cler şi credincioşi.