380 de ani de la sfinţirea bisericii Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi

Vasile Lupu s-a născut în anul 1593 şi a murit pe 28 martie 1661 la Istanbul. Ulterior, osemintele sale au fost aduse la Iaşi, fiind reînhumate în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, alături de ceilalţi membri ai familiei. Domn al Moldovei în perioada aprilie 1634 - aprilie 1653 şi mai-iulie 1653, el a fost mare ctitor şi protector al Bisericii Ortodoxe.

De origine grecească (sau aromân grecizat), pe numele real Lupu Coci, Vasile Lupu vine împreună cu tatăl său Nicolae Coci, mai întâi în Ţara Românească (1611), apoi în Moldova, unde se căsătoreşte cu Tudosca (Teodosia), fiica marelui vornic al Ţării de Jos, Costea Buciuc.

„Om cu hire înaltă şi împărătească”, cum îl caracterizează cronicarul Miron Costin, numit de otomani „beiul de aur”, „mândru de averea sa”, aşa cum constată Nicolae Iorga, domnul Moldovei Vasile Lupu a rămas în istorie mai ales prin ctitoriile sale, în frunte cu biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi şi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, aduse aici prin grija şi pe cheltuiala sa.

„Nu se află vreo biserică care s-o egaleze pe aceasta”

În cei nouăsprezece ani de domnie, Vasile Lupu va ridica din temelii aproximativ 15 biserici şi va executa refaceri, adaosuri sau consolidări la alte aproximativ 14 edificii religioase, la care se adaugă construcţiile civile pe care domnul le ridică, le reface sau le modernizează. Ansamblul Curţii domneşti de la Iaşi, care va fi refăcută aproape integral de către Vasile Lupu, va marca un moment de cotitură în ceea ce priveşte arhitectura laică moldovenească.

Un loc special în contextul arhitecturii religioase a epocii îl ocupă un grup de edificii care reprezintă monumente cu semnificaţii deosebite pentru arhitectura românească, în general. Este vorba, în primul rând, de Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, unicat al arhitecturii româneşti, ridicată de Vasile Lupu cu intenţia vădită de a-şi etala puterea şi bogăţia şi de a sublinia poziţia sa de conducător al lumii ortodoxe în bazinul pontic. „Toată lumea este de acord a spune că nici în Moldova, nici în Ţara Românească şi nici în ţara cazacilor nu se află vreo biserică care s-o egaleze pe aceasta, nici prin ornamentaţie, nici prin frumuseţe, căci ea uimeşte pe vizitatori”, scria Paul de Alep, călător sirian, ajuns pe meleagurile Moldovei în secolul al XVII-lea. Alt călător străin, Evlia Celebi, care vine la Iaşi în 1659 să vadă „mănăstirea lui Lupu Bei”, se arată copleşit de splendoarea monumentului: „Nu-i chip s-o descrii cu limba sau cu pana. Fiind construită de curând, pietrele ei de marmură poleită strălucesc şi scînteie de parcă ar fi frunzele de pe un pergament iluminat”, scrie el, relatând că un alt vizitator turc care a văzut-o a susţinut că nu i se găseşte perechea nicăieri pe faţa pământului.

În 1711, Ţarul Petru I al Rusiei, aflat la Iaşi la invitaţia domnului Dimitrie Cantemir, merge pe jos ca să o viziteze. Numeroşi alţi oaspeţi care se perindă pe la Curtea domnească din Iaşi îşi manifestă uimirea şi sunt puternic impresionaţi de înfăţişarea strălucitoare a monumentului. Ansamblul mănăstiresc era constituit, la acea vreme, din: biserică, Sala Gotică (trapeza), casele egumeneşti, chiliile, clopotniţa şi tiparniţa. Înainte de a se fi încheiat lucrările la biserică, a fost terminat zidul de incintă, având, pe latura sa estică, turnul de intrare cu clopotniţă şi - fapt nemaiîntâlnit până atunci în Moldova - cu un orologiu pentru uzul întregului oraş. În zilele noastre, s-au păstrat doar biserica şi Sala Gotică (acum muzeu), ambele fiind restaurate în mai multe rânduri, cele mai importante lucrări efectuându-se între anii 1882-1890, în timpul domniei regelui Carol I. Din pisania frumos sculptată în piatră aflăm că: „Io Vasilie Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei şi cu Doamna noastră Teodosca şi cu de Dumnezeu dăruiţi vlăstari Ioan Voevod şi Maria şi Ruxanda am zidit această sfîntă rugă întru numele celor trei sfinţi Vasile cel Mare, Grigore Bogoslovul, Ioan Gură de Aur şi a sfinţit-o arhiepiscopul Varlaam la 7147 (1639) mai în 6”.

Sinodul de la Iaşi din 1642 a avut loc la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”

În anul 1641, la 13 iunie, ajung la Iaşi şi sunt aşezate cu multă cinste în frumoasa biserică, atunci zidită, a Mănăstirii „Sfinţilor Trei Ierarhi”, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dăruite de către Patriarhul Partenie, în semn de recunoştinţă, domnului Moldovei, Vasile Lupu, care a achitat turcilor toate datoriile Patriarhiilor de Constantinopol şi Ierusalim pe mai mulţi ani. Aici vor rămâne până la 26 decembrie 1888, când vor fi transferate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi, unde se află şi astăzi.

Unul dintre evenimentele de seamă din istoria creştinismului ortodox din sec. al XVII-lea a fost Sinodul de la Iaşi, ale cărui lucrări au început la 15 septembrie 1642 şi s-au ţinut în biserica şi în Sala Gotică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, sub preşedinţia domnului Vasile Lupu. Sinodul trebuia să discute, să corecteze şi să aprobe textul „Mărturisirii de credinţă” a Sfântului Petru Movilă, Mitropolitul Kievului. Lucrarea a primit aprobarea Patriarhiei de Constantinopol la 11 martie 1643 şi a fost tipărită sub titlul de „Mărturisirea ortodoxă a credinţei catolice şi apostolice de răsărit”.

La 15 decembrie 1645, moare Teofan, Patriarhul Ierusalimului. După intervenţia lui Vasile Lupu, la 23 martie 1646, va fi ales şi hirotonit în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”, ca patriarh, ieromonahul Paisie, fost egumen al Mănăstirii Galata din Iaşi.

Pentru istoria artei româneşti medievale, importanţa monumentului de la „Trei Ierarhi” rezidă nu doar în originalitatea decorului exterior, ci, mult mai important, în faptul că într-o perioadă caracterizată de reconsiderări conceptuale care au ecouri şi în plan artistic, monumentul oferă epocii soluţia spectaculoasă a unei noi sinteze (prima avusese loc în sec. al XV-lea, între spiritul local şi goticul occidental) între arta tradiţională românească şi arta orientală sau, mai exact, are loc grefarea pe fondul tradiţional local al artei moldoveneşti a unor elemente decorative de provenienţă orientală.

Un alt tip de edificii orăşeneşti în epocă l-au reprezentat feredeele (băile), dintre ele, cel mai cunoscut fiind „feredeul turcesc”, zidit de Vasile Lupu lângă „Trei Ierarhi”, despre care Paul de Alep spune că era făcut după planul băilor turceşti, având cupole de inspiraţie orientală, iar interiorul, pardosit cu marmură, cuprindea mari săli pentru saună, spălare, pentru diverse proceduri de îmbăiere, cu intrări deosebite pentru bărbaţi şi femei.

Cele mai importante ansambluri civile rămân însă Curţile domneşti de la Suceava şi Iaşi, ambele datând din perioade anterioare domniei lui Vasile Lupu. Domnul va executa ample lucrări de modernizare şi refacere, îndeosebi la Curtea de la Iaşi, modificări impuse de mutarea capitalei Moldovei de la Suceava la Iaşi. Primele construcţii s-au ridicat aici, probabil de către domnitorul Alexandru cel Bun, anterior anului 1432. În timpul domniei lui Vasile Lupu, Curtea domnească de la Iaşi cunoaşte momentul cel mai înfloritor al existenţei sale, fiind cea mai mare curte domnească din istoria Moldovei. Refăcută şi arsă în repetate rânduri, pe locul său se va ridica, între anii 1922-1925, actualul Palat al Culturii, construit după planurile arhitectului Berindei.

Susţinător al culturii şi învăţământului în limba română

Un fapt de asemenea semnificativ care se petrece în Moldova lui Vasile Lupu este acela al înlocuirii definitive a limbii slavone scrise cu limba română (Anastasie Crimca fusese ultimul cărturar moldovean de tradiţie slavonă). Astfel, limba română (nu numai limba vorbită care a fost dintotdeauna limba română, ci şi cea scrisă) devine limba oficială, fiind introdusă în biserică, în cancelariile domneşti, în administraţie, adică şi acolo unde se mai scria încă slavoneşte.

În vremea lui Vasile Lupu, îşi află începutul şi poezia românească, primele versificări fiind reprezentate de poeziile omagiale dedicate Domnului şi intitulate, de regulă, „La stema ţării”, care, de obicei, deschideau cărţile, înainte de prefaţă. Primele versuri de acest gen aparţin Mitropolitului Varlaam şi au fost scrise în anul 1643 pentru „Cartea românească de învăţătură”, ele fiind dedicate lui Vasile Lupu.

Contemporanii vorbesc despre Vasile Lupu ca de un om deosebit de cult, prieten cu cei mai de seamă cărturari moldoveni ai vremii, cunoscător al limbii greceşti, italiene şi turceşti, ceea ce îi va permite accesul la o bogată literatură, fiind considerat, în acest sens, un foarte bun cunoscător al scriitorilor antici.

Vasile Lupu va fi cel care va pune bazele unui învăţământ organizat, domnul însuşi susţinând din punct de vedere material construirea locaşurilor, plata profesorilor şi alte cheltuieli de întreţinere. Ridică, în anul 1641, pe Uliţa Ciubotărească din Iaşi, pe un loc de casă cumpărat din banii săi, o şcoală la conducerea căreia va aduce - anul următor - pe „rectorul” Colegiului din Kiev, Sofronie Pociaţki. Aici se predau gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, muzica, geometria, astronomia, teologia, alături de care se învăţau latina, greaca şi slavona.

6 mai, zi de pomenire pentru Domnul Moldovei, Vasile Lupu

De numele lui Vasile Lupu este legată şi introducerea tiparului în Moldova. La îndemnul Mitropolitului Varlaam, un adevărat ctitor de cultură românească, domnul cere călugărilor frăţiei din Lemberg literă pentru tiparniţă. Tiparniţa o primeşte de la Mitropolitul Petru Movilă al Kievului, iar prima tipăritură scoasă din teascurile domneşti instalate la „Trei Ierarhi” va fi „Decretul sinodal” - hotărârea Sinodului de la Iaşi din 1642 - tipărit la 20 decembrie 1642. Un an mai târziu, în 1643, Varlaam tipăreşte „Cartea românească de învăţătură la dumenecele preste an şi la praznice împărăteşti şi la svănţi mari” sau „Cazania”, care va deţine, în cultura românească, un loc identic cu cel al Bibliei lui Luther în cultura germană, datorită contribuţiei sale determinante la formarea şi răspândirea limbii române literare. Din aceeaşi tiparniţă vor mai ieşi, în 1644, „Şiapte taine a besearicii”; în 1645, „Răspunsuri la catehismul calvinesc”, redactate de Mitropolitul Varlaam; la 4 martie 1646, „Carte românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeţe” (cunoscută şi sub numele de „Pravile împărăteşti” sau „Pravilele lui Vasile Lupu”) - cel dintâi cod de legi tipărit în limba română; iar în 1649, „Sfânta pravilă a Besearicii”.

Epoca lui Vasile Lupu deschide o nouă şi lungă perioadă în viaţa spirituală şi culturală a Moldovei, constituind primul pas pe care societatea medievală moldovenească îl va face spre epoca modernă.

În ziua de 6 mai 2019, potrivit rânduielilor creştin-ortodoxe, în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi se va săvârşi slujba Parastasului pentru Domnul Moldovei Vasile Lupu, la împlinirea a 380 de ani de la sfinţirea bisericii de către Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.

Referinţe bibliografice

Paul de Alep, Călătoriile Patriarhului Macarie de Antiohia în Ţerile Române, în vol. Călători străini despre ţările române, vol. VI, Bucureşti, 1976;

Iorga, N., Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, 2 vol., ed. a II-a, Bucureşti, 1928-1930;

Iorga, N., Inscripţii din bisericile Rumăniei, I-II, Minerva, Bucureşti, 1905, 1907;

Grigoraş, N., Biserica Trei Ierarhi, ed. a II-a, Bucureşti, 1968;

Dobjanschi, Ana, Victor Simion, Arta în epoca lui Vasile Lupu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979;

Szekely, Maria Magdalena, Gorovei, Ştefan S., Contribuţie la istoria Trei Ierarhilor, Anuarul Institutului de Istorie A. D. Xenopol, vol. XXX, 1993, p. 435-4