75 de ani de la deportările din 13 iunie 1941

Duminică, 12 iunie, în comuna Mahala din Regiunea Cernăuţi a avut loc comemorarea celor 602 români deportaţi de aici în noaptea de 12 spre 13 iunie a anului 1941. S-au pomenit toţi cei deportaţi din Basarabia şi din nordul Bucovinei în urma anexării acestora de către Uniunea Sovietică.

Primarul comunei, doamna Elena Nandriş, a fost iniţiatoarea acestei comemorări: „De la deportările în masă ale locuitorilor din ţinut au trecut 75 de ani, dar durerea a rămas şi va dăinui în sufletele însângerate ale mahalenilor“. Comemorarea s-a desfăşurat lângă monumentul Aniţei Nandriş-Cudla, ţăranca din Mahala deportată în Siberia acum 75 de ani, alături de cei trei copii, dintre care unul avea doar un an, şi care a reuşit să supravieţuiască şi să se întoarcă acasă după 20 de ani. „20 de ani în Siberia“ va fi intitulată cartea document despre ceea ce a trăit în această perioadă, un adevărat imn de biruinţă împotriva totalitarismului, a minciunii şi a nedreptăţii.

Comemorarea a început cu slujba Parastasului, la care, alături de protopopii de Noua Suliţă şi Storojineţ, părintele Vasile Covalciuc, a cărui soţie, Maria, este nepoată a Aniţei Nandriş, şi preoţi din zonă, au slujit părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, şi clerici de la această mănăstire. În luările de cuvânt care au urmat, arhimandritul Melchisedec Velnic a vorbit despre dimensiunea prea puţin cunoscută azi a deportărilor. Pe lângă deportările individuale, au existat şi trei deportări în masă, prima fiind şi cea mai mare. Aceasta a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la ora 2:30, şi a vizat mai mult de 30.000 de români din teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940: Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. Deportaţilor li s-a permis să ia un bagaj de 40 kg de persoană. În staţiile de cale ferată în care se făceau îmbarcările în trenurile care urmau să îi poarte atât de departe de casă, bărbaţii au fost separaţi de soţii, iar bătrânii şi copiii au rămas cu femeile. Drumul a durat câteva săptămâni, în care mulţi au murit şi au fost aruncaţi afară din tren. De altfel, cei mai mulţi dintre cei deportaţi în Siberia şi Kazasthan au murit din cauza condiţiilor de exterminare în care au fost siliţi să trăiască.

Cartea Aniţei Nandriş reprezintă mărturia acestei femei, pe care dragostea de copii şi credinţa puternică în Dumnezeu au făcut-o să învingă toate greutăţile. „Să nu uităm, pentru a nu se mai repeta“, a fost îndemnul părintelui arhimandrit Melchisedec. „Să avem în faţa ochilor chipul de creştin şi de român al Aniţei Nandriş, care este o comoară a neamului nostru“.

Între cei care au luat cuvântul s-a aflat şi Aurora Bujeniţă, de 80 ani, care a fost deportată pentru cinci ani în Siberia. Ea a mărturisit că doar credinţa în Dumnezeu a ajutat-o să treacă peste acea perioadă. Cu emoţie şi-a adus aminte cum mama ei o învăţa să spună în taină Tatăl nostru, pentru a nu fi pedepsită cu suprimarea micii bucăţi de pâine, singura hrană zilnică pe care o primeau. Academicianul Vasile Tărâţeanu, care a scris imnul comunei Mahala, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al comunei. În cuvântul său, domnia sa a subliniat că este neapărat necesar ca românii din Ucraina să îşi păstreze credinţa, limba şi istoria, cele care le-au dat identitate şi care le pot da un viitor. Doamna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, a subliniat importanţa lecţiei de credinţă, dragoste, demnitate şi bună-cuviinţă a Aniţei Nandriş. Din partea autorităţilor locale au vorbit Eugenia Boico, şefa administraţiei raionale Noua Suliţa, şi Olga Ţurcan, locţiitoarea şefului Consiliului raional Noua Suliţa.

Români din nordul Bucovinei şi români din România, cu toţii au aprins o lumânare pentru sufletele românilor nevinovaţi care au cunoscut drama deportării, cu simţământul că şi aceasta este o zi sfântă pentru neamul nostru. (Mănăstirea Putna)