„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
A avut loc lansarea cărţii pentru copii „Cuza Vodă şi făcliile Unirii“
În contextul sărbătoririi Marii Uniri de la 1859, ieri, 22 ianuarie 2016, Muzeul Unirii din Iaşi a fost gazda unui eveniment deosebit, organizat de Editura Doxologia: lansarea volumului pentru copii „Cuza Vodă şi făcliile Unirii“ de Constantin Bostan, ilustraţii de Vasile Olac.
Ieşenii mici şi mari au avut bucuria de a se întâlni nu doar cu Vodă Cuza, ci şi cu alte personaje care au fost martore la Marea Unire din 1859. Legat de lansarea cărţii cu doar două zile înainte de 24 ianuarie, autorul, Constantin Bostan, a menţionat că „este foarte important să ne aducem mereu aminte de istoria neamului nostru pentru că este o dovadă de temeinicie. Nu putem să mergem spre viitor călcând pe uitare. (…) Dansăm acum Hora Unirii şi credem că a fost doar o veselie, dar au fost cu adevărat momente de înverşunare şi momente de înfruntare şi lupte şi un eroism pe care nu-l cunoaştem decât foarte puţin, din păcate. Gândindu-ne la toate acestea trebuie să avem un plus de recunoştinţă şi, mai ales, o motivaţie în plus pentru a ne aduce şi noi, în felul nostru, o contribuţie la ceea ce înseamnă mai bine, mai înalt, mai frumos“.
Bazat pe o riguroasă documentaţie, volumul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9-14 ani, prezentându-le, într-o naraţiune atractivă (ce evidenţiază şi culoarea locală a graiurilor) şi într-o generoasă formulă grafică, interesante şi instructive evocări privind cele mai importante (şi adesea tensionate) momente premergătoare Unirii, precum şi dramatice mărturii privind dubla alegere ca domnitor a lui Alexandru I. Cuza, în Iaşi şi Bucureşti.
„La cartea aceasta am vizitat Muzeul Militar de vreo cinci-şase ori. (…) Mi s-au pus la dispoziţie tot felul de materiale care m-au ajutat să văd cum erau îmbrăcaţi oamenii, cum erau armele, detalii din acestea care fac foarte bine. Desigur nu trebuie să faci o expunere exhaustivă a materialului pentru că nu este o carte documentară, dar nu se poate să nu plasezi în timp şi spaţiu totul, mai ales că sunt nişte date istorice acolo, nu basme pe care să le inventez eu. (…) Când ai ajuns la schiţele definitive poţi să începi lucrul în sine care e mai migălos. Lucrul acesta mi-a luat aproape şapte-opt luni de zile“, a descris, pe scurt, procesul de ilustrare a cărţii artistul Vasile Olac.
În afara autorului şi ilustratorului cărţii, la eveniment au fost prezenţi numeroşi oameni de cultură din Iaşi, printre care s-au numărat scriitorii Constantin Parascan şi Ion Muscalu, care au contribuit la realizarea unei altfel de ore de istorie pentru grupul de copii de la Şcoala „Gh. I. Brătianu“ din Iaşi şi care au asistat la prezentarea volumului. De asemenea, aceştia s-au bucurat şi de o scurtă lectură publică, realizată de Carmen Arsenie.
Cartea lansată, „Cuza Vodă şi făcliile Unirii“, cuprinde în paginile sale numeroase povestiri-legende, care aduc în atenţia cititorilor personaje şi întâmplări din preajma anului 1859, cum ar fi: „Soborul din Dealul Balaurului“, „Necazuri cu boierul Alecu Balş“, „Cuza, frate cu ţăranu“, „Ocaua lui Cuza“ sau „Nicolae Grigorescu şi neasemuita pildă a Unirii“, însoţite de ilustraţii excepţionale care întregesc tabloul istoric.