„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
A fost sfinţită Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Hrişcani
Credincioşii din Parohia Hrişcani a Protopopiatului Botoşani au găzduit ieri, 30 august 2015, cel mai semnificativ eveniment religios care s-a desfăşurat vreodată în parohia lor, respectiv sfinţirea bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“. Evenimentul a căpătat amploare, atât datorită actului divin în sine şi prezenţei chiriarhului locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, cât şi datorită numărului mare de credincioşi ce s-au închinat în Sfântul Altar şi au participat la Sfânta Liturghie. La final, parohul de la Hrişcani, preotul Ovidiu Lăzărescu, a fost hirotesit iconom stavrofor de IPS Mitropolit Teofan.
Biserica Parohiei Hrişcani din Protopopiatul Botoşani a fost ieri sfinţită. Slujba a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujba de târnosire a fost oficiată Sfânta Liturghie pe un podium frumos împodobit.
„Pentru că viaţa noastră să aducă rod bogat şi frumos trebuie să-I slujim Mântuitorului Hristos şi să-L primim în via sufletului nostru aşa cum se cuvine“, a menţionat Părintele Mitropolit Teofan în cuvântul de învăţătură: „Adevărul este că aceia care îl alungă pe Domnul Hristos din viaţa lor şi din viaţa lumii, şi prin acţiunile lor îşi bat joc de Creatorul a toate, chiar dacă au sentimentul pentru moment sau pentru câţiva ani că au biruit, vor fi în cele din urmă sfărâmaţi. Nu poate cineva să-L biruiască pe Domnul Dumnezeu Cel atotputernic. De aceea, e bine să ne îngrijim de via vieţii noastre frumos îmbodobită - copiii, familia, bunurile câştigate cinstit, e bine să avem biserici noi şi treburile cetăţii frumos rânduite“.
Hirotonie, hirotesie şi distincţii de vrednicie
În cadrul slujbei Sfintei Liturghii, a avut loc şi o hirotonie: tânărul diacon Leonte Constantin a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Talpa din Protopopiatul Botoşani. La finalul Liturghiei, au fost acordate distincţii de vrednicie tuturor celor care au sprijinit ridicarea şi înfrumuseţarea locaşului de cult. Actualul paroh de la Hrişcani, preotul Ovidiu Lăzărescu, a fost hirotesit iconom stavrofor de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, iar fostul suplinitor al comunităţii din Hrişcani, preotul Mihai Ovidiu Anastasie, a primit Crucea Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Dosoftei“. Printre persoanele care au primit distincţii de vrednicie s-a numărat şi d-l Constantin Macaleţ, prefectul judeţului Botoşani, fiu al satului Hrişcani, acesta fiind decorat cu „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei pentru mireni“.
Biserica din Hrişcani îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae şi a fost ridicată începând cu anul 2006, sub îndrumarea părintelui suplinitor Mihai Ovidiu Anastasie din Mândreşti. În anul 2009, a fost hirotonit preot Lăzărescu Ovidiu pe seama acestei comunităţi, biserica trecând de la rangul de filie la cel de parohie. Din 2010 încep lucrările de termoizolaţie, trotuare, accesorizarea sfântului altar cu obiecte de cult necesare la săvârşirea sfintelor slujbe, mobilier, cât şi etapa pregătitoare pentru pictură. Din 2011 încep lucrările de pictură bisericească şi ridicarea unei clopotniţe. În 2012 se finalizează clopotniţa, iar în 2013 pictura bisericească, exceptând pridvorul. În 2014 preotul paroh împreună cu membrii consiliului parohial şi enoriaşii au propus ridicarea unui lumânărar şi schimbarea stranelor. Lucrările au fost realizate în special cu sprijinul credincioşilor din sat, cu sprijinul consiliului local şi al primarului din Vlădeni, d-l Voicu Murariu.