„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
A VII-a ediţie a Concursului Naţional de Muzică Religioasă „Din suflet de creştin“, la final
Vineri, 20 mai 2016, la Ateneul Tătăraşi din Iaşi s-a desfăşurat cea de-a VII-a ediţie a Concursului Naţional de Muzică Religioasă „Din suflet de creştin“, adresat elevilor din clasele I-VIII din şcoli de masă, şcoli speciale şi coruri de parohii. Evenimentul, cuprins în calendarul activităţilor educative al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan.
În deschiderea evenimentului a fost prezentat volumul de studii „2016 - Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox. 2016 - Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, la împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică (1716-2016)“, fiind premiată lucrarea „Educaţia religioasă şi rolul ei în formarea caracterului moral“ a profesorului Cristina Maftei-Barnea de la Şcoala Gimnazială „Ion Ghica“, Iaşi, referent fiind pr. asist. univ. Gabriel Nastasă.
Cei 550 de copii din Suceava, Neamţ, Botoşani, Galaţi, Buzău, Constanţa, Bacău, Iaşi şi mai multe localităţi din judeţul Iaşi au fost evaluaţi de un juriu condus de pr. asist. univ. Gabriel Nastasă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, alături de diac. prof. Mihai Ursachi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi şi de prof. Ciprian Junca de la Şcoala Gimnazială „Ion Ghica“ din Iaşi.
La ediţia a VII-a a Concursului Naţional de Muzică Religioasă „Din suflet de creştin“ au câştigat trofee următorii copii şi grupuri de copii: Solişti I-IV - Chisăliţă Andrei - Fălticeni, Suceava, Andreica Marta - Bogdăneşti, Suceava, Nicolau Ciobanu, Andreea Teodora - Iaşi; Solişti V-VIII - Mutihac-Cătălina Uricani - Iaşi, Bâgu Florina - Boroaia, Suceava, Băiceanu George Emanuel - Paşcani, Cuibar Elisabeta Elena - Târgu Neamţ, Puşlău Alexandru - Leucuşeşti, Suceava, Onea Raluca - Fălticeni, Suceava; Duet V-VIII - Rotaru Nicolas, Dumitraş Cristinel - Conţeşti, Iaşi; Formaţii I-IV - Armonii - Bacău, Ihos - Iaşi, Allegria - Iaşi, Doruleţul- Fălticeni, Corul Şcolii Gimnaziale Storneşti - Sineşti, Iaşi; Formaţii /Coruri I-VIII - Cucuzeii, Şcoala „Cuvioasa Parascheva“ - Botoşani; Solişti Parohii - Racu Alexandra (Parohia „Sf. Gheorghe - Lozonschi, Iaşi), Ignat Bianca (Parohia Hârtop - Suceava); Formaţii/coruri I-VIII Parohii - „Glasul Îngerilor“ - Buzău. Premiul de excelenţă pentru „Cel mai talentat dirijor“ a fost obţinut de prof. Gabriel Leonte de la Şcoala Storneşti, comuna Sineşti, judeţul Iaşi.
„Prin acest concurs, copiii participanţi au avut posibilitatea să-si pună în valoare talanţii şi să dea slavă lui Dumnezeu, Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Mai mult de atât, au mărturisit public dreapta credinţă şi au adus o «jertfă de mulţumire şi de laudă lui Dumnezeu». Considerăm că acest eveniment este pentru toţi o lucrare misionară de sensibilizare a sufletelor pentru a recepta şi transmite lumina Evangheliei iubirii Domnului nostru Iisus Hristos, având o strânsă interdependenţă între cei trei factori decisivi ai educaţiei: Familia, Şcoala şi Biserica“, ne-a declarat Adina Marcu-Vasiliu, unul dintre organizatori.
Proiectul naţional „Din suflet de creştin“ a fost organizat de Şcoala „Ion Ghica“ şi de Palatul Copiilor - Iaşi, având ca parteneri Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Ateneul Tătăraşi. Manifestarea este cuprinsă în calendarul activităţilor educative al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice începând cu anul 2010.