Academicianul Valeriu D. Cotea s-a strămutat la cele veşnice

În această sfântă zi, în care Biserica prăznuieşte liturgic pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi pe Lazăr din Betania, cel a patra zi înviat din mormânt, am vorbit cu Dumnezeu despre unul dintre cei mai de seamă savanţi din marile ţări viti-vinicole ale lumii, domnul academician Valeriu D. Cotea, slujindu-i înmormântarea.

Despre domnia sa, de-a lungul timpului, s-au exprimat - în scris şi verbal, cu nenumărate şi binemeritate laude, convertite în cronici - per­sonalităţi din ţară şi din străinătate.

Volumele intitulate: Aca­de­micianul Valeriu D. Cotea - la 75 de ani, Academicianul Va­le­riu D. Cotea - la 76 de ani, vo­lum publicat cu prilejul acor­dă­rii titlului de „Doctor Honoris Causa“ de către Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi de Me­dicină Veterinară din Bucu­reşti; Nasc şi la Vrancea oameni - volum dedicat domniei sale la împlinirea a 80 de ani; Cu şi despre Valeriu D. Cotea, sub semnul bunului gust sunt doar câteva dintre scrierile consacrate domniei sale de către cei care l-au iubit şi apreciat.

Domnul academician Vale­riu D. Cotea a fost omul care, ca inginer, şi-a pus toată viaţa în slujirea oenologiei, iar ca slujitor al catedrei - nu mai puţin a laboratorului de cercetare - ca profesor emerit, a format şi luminat viitorul multor generaţii de studenţi încă din anul IV de facultate, când a fost cooptat la catedră şi când - în mod liber consimţit - şi-a ales domeniul de care se simţea cel mai atras prin descendenţa sa vrânceană: Viticultură-Oenolo­gie; un domeniu în care domnia sa a atins performanţe inegalabile, fiind considerat promoto­rul Oenologiei româneşti moderne.

Nu se mândrea cu aceste per­formanţe, cum ar fi fost şi firesc, omeneşte vorbind; ci, dim­potrivă, domnia sa „se ară­ta în lume cu modestie şi eleganţă“, mai ales, aşa cum spu­nea un prieten de-al domniei sale, profesorul Husar, cu acea „cumsecădenie moştenită de la străbunii săi vrânceni, semn de nobleţe al acelei aristocraţii răzeşeşti, mândră şi sigură de sine, dar atentă şi detaşată de efemerităţile conjuncturale“.

Slujirea cu pasiune, competenţă şi acrivie ştiinţifică a liturghiei cunoaşterii la cate­dră, dar şi cercetarea, în labo­ra­tor, au fost activităţile prin excelenţă care i-au dat sens şi maiestuozitate vieţii.

Misiunea de profesor este nobilă, o misiune de vocaţie iruptă din slujirea în­vă­ţătorească a Mân­tuitorului Iisus Hristos.

O viaţă întreagă domnul academician Valeriu D. Cotea a chemat pe tineri să ia din lumina ştiinţei ziditoare, aşa cum cheamă preotul pe credincioşi în noaptea de Înviere să ia din lumina lui Hristos cel Înviat. În­suşi numele de profesor conţine o semnificaţie ce are conotaţii religioase. În limba latină, verbul profiteor, professus sum - de un­de derivă cuvântul profesor - în­seamnă a mărturisi public pe Dum­­nezeu; de aici în creştinismul apusean Mărturisirile de cre­­dinţă se numesc Professio fi­dei, adică Profesiuni de credinţă.

Domnul academician Vale­riu D. Cotea nu a fost doar un profesor, ci şi un mistagog.

Exemplara sa viaţă - la care a contribuit şi distinsa sa soţie, strămutată de două decenii pe tărâmul celălalt - a fost, este şi va fi un model al neîncetatei re­în­noiri a celor care l-au cu­nos­cut, ascultat şi apreciat, dar şi a ce­lor care se vor apleca spre cer­ce­tare asupra operei domniei sa­­le ce cuprinde peste 500 de lu­crări (tratate, articole şi studii de specialitate cu caracter apli­ca­tiv, cronici, recenzii, note, articole omagiale, biografii, evocă­ri); dintre care peste 50 au fost pre­zentate la reuniuni ştiinţifice de profil pe arena internaţională.

Din acest punct de vedere am putea spune că domnia sa a fost un excelent ambasador al valorilor culturale ale neamului românesc, oriunde i-a fost hărăzit să semene înţelepciune şi să cultive spirit.

Moştenirea culturală a dom­niei sale, preluată de la iluş­trii săi înaintaşi - personalităţi ale ştiinţei agricole româneşti -, a fost investită la rându-i în formarea tinerilor şi în opera sa, despre care exegeţii de specialitate pot da mărturie, apreciind-o cu o­nes­­titate la justa ei valoare.

Domnul academician a fost, în plan profesional, un constructor, un edificator de insti­tuţii şi oameni.

Coordonatele modelului pe care îl oferea urmaşilor săi includ erudiţie, perseverenţă, în­gădu­inţă faţă de opiniile alto­ra; dar şi tenacitate, consec­ven­ţă în raport cu sine, muncă şi iar muncă.

Din punct de vedere uman a­vea o generozitate remarcabilă pe care o manifesta cu ne­ţăr­mu­rită bucurie faţă de cei ti­neri - mai ales faţă de cei înzestraţi, a­tât intelectual, cât şi ca­racterial.

Şi-a iubit profesiunea cu o pa­siune neabătută, de îndră­gos­tit; graţie acestei dăruiri, viaţa i-a fost bogată în împli­niri şi satisfacţii.

Pentru performanţele dom­niei sale de excepţie, răsplătite cu funcţii binemeritate, cu premii, titluri, medalii şi diplome; unele dintre aceste distincţii fiind primite din mâna unor şefi de state sau miniştri de resort, profesorul Valeriu D. Cotea nu înceta să-I mulţumească lui Dum­nezeu, părinţilor, profesorilor, dar şi distinsei sale soţii, regretata profesor universitar doctor Victoriţa Cotea, despre care, în lucrarea coordonată de scriitorul Petru Ioan: Cu şi despre Valeriu D. Cotea, sub semnul bu­nului gust, spunea: „Vic­toriţa a fost o excepţională par­teneră de viaţă, de familie, oferind zilnic o rază de lumină şi de stabilitate. Ne ocrotea cu rară duioşie şi cu blândeţe pe toţi, cei trei bărbaţi ai casei (soţ, fiu, nepot); şi pe nora noastră Irina, deve­ni­tă copilul nostru. A fost în­tru­chiparea modelului de soţie, de mamă şi de bunică. Deşi recu­noscută ca o bună specialistă în domeniul căruia i s-a consacrat (Vtiticul­tu­ră-Ampelo­grafie), se pare, totuşi, că principala ei preocupare a fost să ne facă pe noi fericiţi. Însă, plecând în eter­ni­ta­te înainte de vreme, ne-a lă­sat, parcă, fără liantul ce asi­gu­ra unitatea, armonia, sensul zi­lei de mâine, ale celor trei gene­ra­ţii de bărbaţi ai familiei; şi, în pri­mul rând, a mea, cel mai vârst­nic şi mai greu adaptabil la palpitul vieţii cotidiene. Nici o pier­­dere de până atunci n-a fost pentru mine atât de cumplită“. A­ces­ta este profilul unei familii model.

De-a lungul celor nouă dece­nii de viaţă, domnul academician Valeriu D. Cotea a dominat timpul istoric prin abnegaţie, altruism şi mărinimie faţă de semeni, încercând astfel o permanentă înnobilare şi în­noire a minţilor doritoare de cunoaştere întru arta de a face şi de a bea vinul, despre care Psalmistul spu­ne în Psalmii 103, 16 că „ve­seleşte inima omului“. Iar atunci când se consacră, prin rugăciu­ne, în Sfânta Liturghie, se preface în cinstitul sânge a lui Hris­tos, după cum ne-a încredinţat În­­suşi Hristos, prin Sfinţii Săi Apostoli, la Cina cea de Taină.

Dumnezeu i-a dăruit ştiinţă şi pricepere, înţelepciune şi discer­nământ, întocmai aleşilor Lui.

Faptele de iubire, caracter şi inteligenţă - care i-au marcat viaţa - sunt şi cele care îi asi­gu­ră nu doar accesul la transcendenţă, ci şi perenitatea operei sale, formatoare şi creatoare, prin conştiinţa autentică de si­ne, descoperită sau revelată de întreaga sa existenţă.

Talantul pe care i l-a dat Dumnezeu l-a cultivat cu dra­goste, responsabilitate şi caracter, făcându-l însutit roditor.

Pregătirea sa ştiinţifică s-a aflat în consens cu spiritualitatea în care s-a născut - în speţă, cea ortodoxă - pe care a slu­jit-o cu abnegaţie şi dăruire; spiritualitate care nu este o învăţătură închisă în sine, ci una care are ca finalitate în­dum­nezeirea omului, realizată anticipativ în fiecare Sfântă Li­turghie. De altfel, nu poţi să fii raţional şi constructiv decât numai în Dumnezeu; în afara Lui, raţionalitatea este distructivă.

Prin plecarea dintre noi a domnului academician Valeriu D. Cotea, lumea a pierdut un om care a slujit-o cu inteli­gen­ţă, talent, erudiţie şi dăruire neobosită până în ultima clipă. Acum, nu ne mai rămâne decât posibilitatea de a ne întâlni în continuare cu el prin interme­diul rugăciunilor, dar şi al căr­ţi­lor domniei sale în paginile cărora vom afla mereu profunzimea unui mare erudit şi generozitatea unui om cu o reală vocaţie şi aplecare spre cele ale lui Dumnezeu.

Încredinţaţi fiind de aceste adevăruri expuse într-o sinteză a sintezelor, să restituim pă­mân­tului ce este al său, spre a fi răsplătit sufletul cu bucuria curată şi veşnică a cerurilor, unde domnul academician Va­le­riu D. Cotea şi-a început o no­uă viaţă, care va ţine nu doar 90 de ani, ci o veşnicie.

Probabil că - dacă Dumne­zeu l-ar fi îmbrăcat aici cu „man­tia unui secol de viaţă“, aşa cum, de altfel, domnia sa îşi dorea - şi-ar fi împlinit şi visul de a fi înfiinţat o Şcoală de Oenologie la Iaşi. În­să, prin plecarea domniei sale, aceasta va rămâne o prerogativă pe seama celor care au pri­ce­perea, dar şi curajul îndepli­ni­rii unui astfel de ideal.

Odihnească-se de ostenelile lui, căci faptele lui minunate îl însoţesc (Apocalipsa 14, 13).