„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Academicianul Valeriu D. Cotea s-a strămutat la cele veşnice
În această sfântă zi, în care Biserica prăznuieşte liturgic pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi pe Lazăr din Betania, cel a patra zi înviat din mormânt, am vorbit cu Dumnezeu despre unul dintre cei mai de seamă savanţi din marile ţări viti-vinicole ale lumii, domnul academician Valeriu D. Cotea, slujindu-i înmormântarea.
Despre domnia sa, de-a lungul timpului, s-au exprimat - în scris şi verbal, cu nenumărate şi binemeritate laude, convertite în cronici - personalităţi din ţară şi din străinătate.
Volumele intitulate: Academicianul Valeriu D. Cotea - la 75 de ani, Academicianul Valeriu D. Cotea - la 76 de ani, volum publicat cu prilejul acordării titlului de „Doctor Honoris Causa“ de către Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi de Medicină Veterinară din Bucureşti; Nasc şi la Vrancea oameni - volum dedicat domniei sale la împlinirea a 80 de ani; Cu şi despre Valeriu D. Cotea, sub semnul bunului gust sunt doar câteva dintre scrierile consacrate domniei sale de către cei care l-au iubit şi apreciat.
Domnul academician Valeriu D. Cotea a fost omul care, ca inginer, şi-a pus toată viaţa în slujirea oenologiei, iar ca slujitor al catedrei - nu mai puţin a laboratorului de cercetare - ca profesor emerit, a format şi luminat viitorul multor generaţii de studenţi încă din anul IV de facultate, când a fost cooptat la catedră şi când - în mod liber consimţit - şi-a ales domeniul de care se simţea cel mai atras prin descendenţa sa vrânceană: Viticultură-Oenologie; un domeniu în care domnia sa a atins performanţe inegalabile, fiind considerat promotorul Oenologiei româneşti moderne.
Nu se mândrea cu aceste performanţe, cum ar fi fost şi firesc, omeneşte vorbind; ci, dimpotrivă, domnia sa „se arăta în lume cu modestie şi eleganţă“, mai ales, aşa cum spunea un prieten de-al domniei sale, profesorul Husar, cu acea „cumsecădenie moştenită de la străbunii săi vrânceni, semn de nobleţe al acelei aristocraţii răzeşeşti, mândră şi sigură de sine, dar atentă şi detaşată de efemerităţile conjuncturale“.
Slujirea cu pasiune, competenţă şi acrivie ştiinţifică a liturghiei cunoaşterii la catedră, dar şi cercetarea, în laborator, au fost activităţile prin excelenţă care i-au dat sens şi maiestuozitate vieţii.
Misiunea de profesor este nobilă, o misiune de vocaţie iruptă din slujirea învăţătorească a Mântuitorului Iisus Hristos.
O viaţă întreagă domnul academician Valeriu D. Cotea a chemat pe tineri să ia din lumina ştiinţei ziditoare, aşa cum cheamă preotul pe credincioşi în noaptea de Înviere să ia din lumina lui Hristos cel Înviat. Însuşi numele de profesor conţine o semnificaţie ce are conotaţii religioase. În limba latină, verbul profiteor, professus sum - de unde derivă cuvântul profesor - înseamnă a mărturisi public pe Dumnezeu; de aici în creştinismul apusean Mărturisirile de credinţă se numesc Professio fidei, adică Profesiuni de credinţă.
Domnul academician Valeriu D. Cotea nu a fost doar un profesor, ci şi un mistagog.
Exemplara sa viaţă - la care a contribuit şi distinsa sa soţie, strămutată de două decenii pe tărâmul celălalt - a fost, este şi va fi un model al neîncetatei reînnoiri a celor care l-au cunoscut, ascultat şi apreciat, dar şi a celor care se vor apleca spre cercetare asupra operei domniei sale ce cuprinde peste 500 de lucrări (tratate, articole şi studii de specialitate cu caracter aplicativ, cronici, recenzii, note, articole omagiale, biografii, evocări); dintre care peste 50 au fost prezentate la reuniuni ştiinţifice de profil pe arena internaţională.
Din acest punct de vedere am putea spune că domnia sa a fost un excelent ambasador al valorilor culturale ale neamului românesc, oriunde i-a fost hărăzit să semene înţelepciune şi să cultive spirit.
Moştenirea culturală a domniei sale, preluată de la iluştrii săi înaintaşi - personalităţi ale ştiinţei agricole româneşti -, a fost investită la rându-i în formarea tinerilor şi în opera sa, despre care exegeţii de specialitate pot da mărturie, apreciind-o cu onestitate la justa ei valoare.
Domnul academician a fost, în plan profesional, un constructor, un edificator de instituţii şi oameni.
Coordonatele modelului pe care îl oferea urmaşilor săi includ erudiţie, perseverenţă, îngăduinţă faţă de opiniile altora; dar şi tenacitate, consecvenţă în raport cu sine, muncă şi iar muncă.
Din punct de vedere uman avea o generozitate remarcabilă pe care o manifesta cu neţărmurită bucurie faţă de cei tineri - mai ales faţă de cei înzestraţi, atât intelectual, cât şi caracterial.
Şi-a iubit profesiunea cu o pasiune neabătută, de îndrăgostit; graţie acestei dăruiri, viaţa i-a fost bogată în împliniri şi satisfacţii.
Pentru performanţele domniei sale de excepţie, răsplătite cu funcţii binemeritate, cu premii, titluri, medalii şi diplome; unele dintre aceste distincţii fiind primite din mâna unor şefi de state sau miniştri de resort, profesorul Valeriu D. Cotea nu înceta să-I mulţumească lui Dumnezeu, părinţilor, profesorilor, dar şi distinsei sale soţii, regretata profesor universitar doctor Victoriţa Cotea, despre care, în lucrarea coordonată de scriitorul Petru Ioan: Cu şi despre Valeriu D. Cotea, sub semnul bunului gust, spunea: „Victoriţa a fost o excepţională parteneră de viaţă, de familie, oferind zilnic o rază de lumină şi de stabilitate. Ne ocrotea cu rară duioşie şi cu blândeţe pe toţi, cei trei bărbaţi ai casei (soţ, fiu, nepot); şi pe nora noastră Irina, devenită copilul nostru. A fost întruchiparea modelului de soţie, de mamă şi de bunică. Deşi recunoscută ca o bună specialistă în domeniul căruia i s-a consacrat (Vtiticultură-Ampelografie), se pare, totuşi, că principala ei preocupare a fost să ne facă pe noi fericiţi. Însă, plecând în eternitate înainte de vreme, ne-a lăsat, parcă, fără liantul ce asigura unitatea, armonia, sensul zilei de mâine, ale celor trei generaţii de bărbaţi ai familiei; şi, în primul rând, a mea, cel mai vârstnic şi mai greu adaptabil la palpitul vieţii cotidiene. Nici o pierdere de până atunci n-a fost pentru mine atât de cumplită“. Acesta este profilul unei familii model.
De-a lungul celor nouă decenii de viaţă, domnul academician Valeriu D. Cotea a dominat timpul istoric prin abnegaţie, altruism şi mărinimie faţă de semeni, încercând astfel o permanentă înnobilare şi înnoire a minţilor doritoare de cunoaştere întru arta de a face şi de a bea vinul, despre care Psalmistul spune în Psalmii 103, 16 că „veseleşte inima omului“. Iar atunci când se consacră, prin rugăciune, în Sfânta Liturghie, se preface în cinstitul sânge a lui Hristos, după cum ne-a încredinţat Însuşi Hristos, prin Sfinţii Săi Apostoli, la Cina cea de Taină.
Dumnezeu i-a dăruit ştiinţă şi pricepere, înţelepciune şi discernământ, întocmai aleşilor Lui.
Faptele de iubire, caracter şi inteligenţă - care i-au marcat viaţa - sunt şi cele care îi asigură nu doar accesul la transcendenţă, ci şi perenitatea operei sale, formatoare şi creatoare, prin conştiinţa autentică de sine, descoperită sau revelată de întreaga sa existenţă.
Talantul pe care i l-a dat Dumnezeu l-a cultivat cu dragoste, responsabilitate şi caracter, făcându-l însutit roditor.
Pregătirea sa ştiinţifică s-a aflat în consens cu spiritualitatea în care s-a născut - în speţă, cea ortodoxă - pe care a slujit-o cu abnegaţie şi dăruire; spiritualitate care nu este o învăţătură închisă în sine, ci una care are ca finalitate îndumnezeirea omului, realizată anticipativ în fiecare Sfântă Liturghie. De altfel, nu poţi să fii raţional şi constructiv decât numai în Dumnezeu; în afara Lui, raţionalitatea este distructivă.
Prin plecarea dintre noi a domnului academician Valeriu D. Cotea, lumea a pierdut un om care a slujit-o cu inteligenţă, talent, erudiţie şi dăruire neobosită până în ultima clipă. Acum, nu ne mai rămâne decât posibilitatea de a ne întâlni în continuare cu el prin intermediul rugăciunilor, dar şi al cărţilor domniei sale în paginile cărora vom afla mereu profunzimea unui mare erudit şi generozitatea unui om cu o reală vocaţie şi aplecare spre cele ale lui Dumnezeu.
Încredinţaţi fiind de aceste adevăruri expuse într-o sinteză a sintezelor, să restituim pământului ce este al său, spre a fi răsplătit sufletul cu bucuria curată şi veşnică a cerurilor, unde domnul academician Valeriu D. Cotea şi-a început o nouă viaţă, care va ţine nu doar 90 de ani, ci o veşnicie.
Probabil că - dacă Dumnezeu l-ar fi îmbrăcat aici cu „mantia unui secol de viaţă“, aşa cum, de altfel, domnia sa îşi dorea - şi-ar fi împlinit şi visul de a fi înfiinţat o Şcoală de Oenologie la Iaşi. Însă, prin plecarea domniei sale, aceasta va rămâne o prerogativă pe seama celor care au priceperea, dar şi curajul îndeplinirii unui astfel de ideal.
Odihnească-se de ostenelile lui, căci faptele lui minunate îl însoţesc (Apocalipsa 14, 13).