„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Activităţile de voluntariat ale Colegiului „Sfântul Nicolae“, premiate la nivel naţional
Luni, 14 decembrie 2015, a avut loc cea de-a cincea ediţie a Galei Naţionale a Voluntarilor, cel mai amplu eveniment de recunoaştere a meritelor voluntariatului la nivel naţional. În seara evenimentului, la care au fost prezenţi 300 de reprezentanţi ai societăţii civile, ai companiilor şi ai instituţiilor publice, Proiectul Greenopolis al Colegiului „Sfântul Nicolae“ a câştigat premiul la categoria „Proiectul de voluntariat al anului în domeniul protecţia mediului şi animalelor“.
În cadrul competiţiei au fost înscrise 193 de aplicaţii şi au fost aleşi 98 de finalişti, printre care s-au aflat şi trei nominalizări pentru membrii Colegiului „Sfântul Nicolae“ - Valentin Iulian Ţoc la categoria „Coordonatorul de voluntari al anului“, Cătălin Acatrinei la categoria „Voluntarul anului în domeniul artă şi cultură“ şi Proiectul Greenopolis la categoria „Proiectul de voluntariat al anului în domeniul protecţia mediului şi animalelor“.
În cadrul Galei, Proiectul Greenopolis al Colegiului „Sfântul Nicolae“, coordonat de Maria Kozhinova, a câştigat premiul la categoria „Proiectul de voluntariat al anului în domeniul protecţia mediului şi animalelor“.
„Pentru mine a fost o mare onoare să primesc acest premiu naţional în numele echipei Greenopolis. Ca iniţiator şi coordonator al acestui proiect, sper că acest premiu va inspira mai mulţi oameni să se angajeze în activităţi îndreptate asupra protecţiei mediului şi a animalelor în România. Eu cred că toţi cei interesaţi de acest subiect, chiar de la diferite organizaţii, trebuie să rămânem împreună, să ne cunoaştem scopurile şi să recunoaştem experienţa celorlalţi. Doar împreună putem să avem o voce mai puternică şi mesajul nostru să aibă un impact mai mare în cadrul comunităţilor locale“, ne-a declarat Maria Kozhinova.
Ce este Proiectul Greenopolis
Greenopolis este un proiect care poate rezolva problema educaţiei precare în rândul tinerilor cu privire la părţile pozitive şi cele negative ale consumului de resurse, al reducerii consumului, al reciclării şi al reutilizării materialelor. Am realizat campanii de conştientizare şi de informare în rândul elevilor şi al studenţilor, o expoziţie prin care am adus în discuţie consumul de apă pentru producerea mai multor alimente utilizate în alimentaţia românilor. Au fost realizate parteneriate cu mai multe instituţii şi ONG-uri reprezentative pentru promovarea acestora şi a proiectului. O reuşită este amplasarea unor urne de depozitare şi reciclare a bateriile, a becurilor, a hârtiei şi a electrocasnicelor mici. Ideea de bază este informarea studenţilor asupra faptului că există variante de reciclare şi de reutilizare a materialelor pe care le folosim zi de zi. Colegiul „Sfântul Nicolae“ este primul cămin de studenţi din Iaşi care are aceste proceduri şi metode de reciclare şi de colectare selectivă.
Numărul de voluntari implicaţi în cadrul proiectului: 30. Numărul de ore de voluntariat desfăşurate în cadrul proiectului: 4.500.