„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Admiterea la Colegiul „Sfântul Nicolae“ din Iaşi a luat sfârşit
Admiterea la Colegiul „Sfântul Nicolae“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi a luat sfârşit. Lista membrilor admişi pentru a face parte din comunitatea colegiului în anul universitar 2015-2016 a fost afişată pe site-ul instituţiei, www.colegiulsfantulnicolae.ro.
Mai multe detalii despre admiterea din acest an la Colegiul „Sfântul Nicolae“ ne-a oferit d-l director Valentin Iulian Ţoc: „Membrii au fost selectaţi pe baza mai multor criterii şi pentru că şi-au manifestat dorinţa de a face parte din proiectul unic numit Colegiul «Sfântul Nicolae». Au arătat deschidere, entuziasm, curiozitate constructivă, empatie şi altruism, dar şi faptul că deţin ceea ce presupune o comunitate - locul în care creşti şi te dezvolţi împreună cu grupul, pentru grup şi pentru tine, locul unde faci proiecte şi activităţi într-o echipă, împreună cu cei care împărtăşesc aceeaşi pasiune şi acelaşi ţel. Pentru membrii noi urmează un an în care ei trebuie să-şi confirme potenţialul, iar pentru cei care vor continua în colegiu urmează un an în care trebuie să se dezvolte şi să crească proiectele începute. Printre motivele şi criteriile selecţiei membrilor, s-au numărat: creativitatea în proiectele propuse, propunerea şi organizarea proiectelor, coordonarea proiectelor şi activităţilor - asumarea responsabilităţii, dorinţa de implicare în proiectele colegiului, deschiderea spre cunoaşterea celorlalţi membri prin participare la activităţile de grup, implicarea la nivel academic - notele la facultate, prezenţa la cursuri şi seminarii, lucrările de seminar/licenţă/master, participarea la cel puţin 1 pelerinaj/excursie alături de colegi pe parcursul unui an, atitudinea generală faţă de activităţi şi proiecte şi înţelegerea ideii de comunitate, atitudinea faţă de membri, faţă de colegi, faţă de angajaţi, dorinţa de dezvoltare personală prin participarea la activităţi de formare, training-uri şi ateliere, respectarea normelor de curăţenie în cameră şi în spaţiile comune, cât şi a intervalelor orare pentru linişte, implicarea în activităţi în timpul liceului şi/sau facultăţii. Toţi cei admişi vor primi pe email-ul personal un mesaj cu toţi paşii pentru confirmarea locului la colegiu şi informaţiile pe care trebuie să le ştie până la venirea la Iaşi, pe data de 27 septembrie“.
Activităţi de „Bun venit la colegiu“
Colegiul „Sfântul Nicolae“ îşi deschide porţile pentru noii membri pe data de 27 septembrie 2015, între orele 14:00-18:00. În cadrul programului activităţilor de „Bun venit la colegiu“ se numără activităţi de cunoaştere, teambuilding şi ateliere cu toţi membrii colegiului, o întâlnire administrativă, cu prezentarea comisiilor şi a proiectelor, în prezenţa părintelui arhimandrit Hrisostom Rădăşanu - consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, turul instituţiilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi a Universităţii „Al. I. Cuza“, slujba Aghesmei pentru binecuvântarea noului an, cu participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, concursuri sportive, deschiderea anului universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, dar şi şedinţe pe comisii.
Pus sub oblăduirea Sfântului ocrotitor al copiilor, Colegiul „Sfântul Nicolae“ respiră aerul unei comunităţi ce aminteşte de familie, de casă. Duhul de familie este dat de deschidere, de căldură, de calm, de înţelegere, aceste elemente reprezentând punctele cheie ale duhului acestei comunităţi. Membrii colegiului sunt obişnuiţi cu anumite zone de responsabilităţi de al căror bun mers să se îngrijească. De aceea, fiecare membru face parte dintr-o comisie dintre cele nouă existente (liturgică, misionară, caritativă, culturală, timp liber, imagine şi IT, administrativă, formare, proiecte), condusă de către un coordonator şi un secretar, aleşi dintre membrii comisiei.