Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din Moldova

Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din Moldova

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Data: 17 Iulie 2015

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în perioada 23-26 iulie 2015 se organizează a VI-a ediţie a Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Moldova. Această tabără se desfăşoară, conform tradiţiei din ultimii ani, în poiana Nemţişor din vecinătatea Mănăstirii Neamţ.

Organizatorii, De­par­­tamentul de misiu­ne pentru tineret din cadrul Secto­ru­lui de misiune, statistică şi prognoză pastorală, în colaborare cu ATOR Iaşi, aşteaptă 600 de participanţi cu vârste cu­prinse între 14 şi 30 de ani. Ei vor veni atât din parohiile Ar­hiepiscopiei Iaşilor, cât şi din Chişinău, Orhei, Constanţa, Su­ceava, Bârlad, dar şi de mai de­parte, membri ai Nepsis Bel­gia, Franţa, Portugalia, Spa­nia.

Tema de anul acesta Un tânăr printre tineri. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava - 600, îl aduce în prim-plan pe Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, care, în anul 1415, în vremea domniei lui Alexandru cel Bun, a fost adus din Cetatea Albă în Cetatea Sucevei. 

Fiecare dimineaţă va debuta cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, iar în timpul zilelor vor fi sesiuni de discuţii pe grupe conduse de 30 de moderatori,  ateliere, o secţiune de 90 de minute intitulată „Întreabă preotul“, drumeţii, vizionare de film în aer liber, foc de tabără, program artistic pregătit de participanţi, un marş cu stea­gurile filialelor şi ale parohiilor participante, competiţii spor­tive, conferinţe, sesiune de concluzii în plen.

Nemţişorul din această vară îi are ca invitaţi pe Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mi­tropolitul Moldovei şi Bucovi­nei, care va oficia Sfânta Litur­ghie de sâmbătă şi va împăr­tăşi cuvânt de învăţătură tine­rilor, pe pr. prof. dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universităţii din Bucureşti, şi pe arhid. prof. dr. Vasile Demciuc, de la Uni­versitatea Ştefan cel Mare din Suceava.

Prin tabăra de la Nemţişor dorim să creăm un cadru în care tinerii să primească curajul de a trăi frumos, în care să se cunoască în proximitatea Bisericii, în care să înţeleagă că şi ei sunt mădulare vii ale Trupului lui Hristos şi, totodată, să se bucure şi să se destindă după un an de şcoală.

Protos. Nicodim Petre, Departamentul de misiune pentru tineret, Sectorul de misiune, statistică şi prognoză pastorală