Arhimandritul Emilian Panait s-a mutat la ceruri

Ctitorul Mănăstirii Ciolpani din judeţul Bacău, arhimandritul Emilian Panait, s-a mutat la Domnul duminică, 2 iunie 2019. Cu acest prilej, IPS Părinte Ioachim a transmis un mesaj de condoleanţe.

În seara zilei de duminică, 2 iunie 2019, arhimandritul Emilian Panait, duhovnicul Mănăstirii Ciolpani din judeţul Bacău, s-a mutat la ceruri. În această seară, de la ora 19:00, fiii duhovniceşti şi cei ce l-au cunoscut pe marele duhovnic şi ctitor se vor ruga pentru odihna sufletului său în cadrul slujbei Stâlpilor, care se va săvârşi de la ora 19:00. Slujba de înmormântare va fi săvârşită mâine, 5 iunie, de la ora 10:00, după cum se arată pe site-ul Eparhiei Romanului şi Bacăului. Arhimandritul Emilian Panait s-a născut pe 28 aprilie 1929, în comuna Piscu, judeţul Galaţi, fiind al şaselea dintre cei 11 copii ai părinţilor Anton şi Vasâlchia. Între anii 1936 şi 1943 urmează şcoala primară în comuna natală, iar între anii 1943 şi 1947 este elev la Arsenalul Marinei Regale din Galaţi. Pe 2 iunie 1949 este închinoviat ca frate la Mănăstirea Bogdana, judeţul Bacău, iar între anii 1950-1952 este elev al Seminarului Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Pe 9 martie 1951 este tuns în monahism pe seama Mănăstirii Bogdana, primind numele Emilian şi având ca naş de călugărie pe arhimandritul Benedict Ghiuş. Între 1952-1956 este paraclisier al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, iar între 1956-1961 vieţuieşte la Mănăstirea Nechit, judeţul Neamţ. Pe 5 ianuarie 1958 este hirotonit diacon de Episcopul Romanului, Teofil Herineanu, iar pe 6 ianuarie 1958 este hirotonit preot de acelaşi ierarh. În perioada aprilie 1958-octombrie 1958 este preot paroh la Parohia Bălăneasa, judeţul Bacău, iar pe 12 ianuarie 1961 suportă rigorile Decretului 410/1959. Între 1961-1972 se stabileşte la Roznov împreună cu protosinghelul Nicodim Manea, iar între 1972-1974 este preot slujitor şi duhovnic al Mănăstirii Agapia-Neamţ. Între 1974-1977 este preot paroh la Măldăreşti-Protopopiatul Bacău, iar între anii 1975-1979 urmează cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Între 1977-1982 este preot slujitor şi duhovnic al Mănăstirii Sihastru - Vrancea, iar între 1982-1987 este mare ecleziarh al Mănăstirii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi. În anul 1987 este numit stareţ al Mănăstirii Runc-Bacău, iar în 1991 începe lucrările de construcţie la Mănăstirea Ciolpani şi întemeiază obştea de călugăriţe a acesteia. În anul 1997 organizează şi coordonează târnosirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Emilian de Durostorum” din incinta Mănăstirii Ciolpani, oficiată de IPS Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, pe atunci Episcop al Romanului.

Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Ioachim la trecerea la cele veşnice a arhimandritului Emilian Panait

Am aflat cu durere despre încetarea din această viaţă a părintelui Emilian Panait (1929 - 2019), în ziua de duminică, 2 iunie, ora 22:00, la vârsta de 90 de ani. Mutarea sa la ceruri a adus multă întristare obştii Mănăstirii Ciolpani, dar şi fiilor şi fiicelor duhovniceşti pe care i-a îndrumat de-a lungul zecilor de ani cât a slujit în mănăstirile şi parohiile unde Dumnezeu i-a rânduit să-şi împlinească vocaţia de părinte spiritual. Părintele Emilian a fost un iubitor de Hristos, trimis ca un apostol, într-un timp şi într-un anume loc, să aprindă o lumină într-o lume întunecată, lumină pe care el a întreţinut-o, pentru ca vânturile să nu o stingă. El este unul dintre călugării care au suportat consecinţele regimului comunist totalitar şi se înscrie între cei care nu au apostaziat de la drumul pe care şi-l asumaseră prin chemare. Crucile vieţii le-a considerat ca fiind puse de Hristos pe umerii săi şi le-a purtat cu demnitate şi răbdare, fiind un misionar în toată dimensiunea cuvântului. A fost un om al ascultării faţă de ierarhii care i-au stat în preajmă, un monah de avangardă care a restaurat viaţa pastoral-misionară şi duhovnicească în mai multe parohii şi mănăstiri din eparhie, care a adunat în jurul său mulţime de ucenici şi prieteni. El a fost Omul Liturghiei pentru că a pus în centrul lucrărilor de orice fel Sfânta Liturghie. Nu a fost un oficiant al Liturghiei, ci un trăitor al ei. Praxis şi theosis s-au împletit armonios în lucrarea părintelui Emilian, care pentru mine a fost nu doar un ctitor de locaşuri sfinte, ci şi un restaurator de suflete. Lucrarea sa duhovnicească, împlinită în mulţimile călugărilor şi călugăriţelor, cât şi în cea a miilor de credincioşi care i-au trecut pe sub epitrahil la scaunul spovedaniei, i se va socoti ca dreptate în acordarea mântuirii. Părintele Emilian a ştiut să fie diferit pentru fiecare şi acelaşi pentru toţi, harismă care se regăseşte doar la marii părinţi ai Bisericii. În seara zilei de 2 iunie, Hristos Domnul, Cel pe care L-a slujit timp de 90 de ani, i-a chemat smeritul suflet pentru a-l încorona cu diadema împărăţiei şi pentru a-l aşeza în ceata prietenilor şi casnicilor Săi.

Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

† IOACHIM,
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului