„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
ASCOR Iaşi pe tărâmul Basarabiei la 100 de ani de la Marea Unire
Membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi au desfăşurat, în perioada 12-13 mai 2018, un pelerinaj la mănăstirile şi obiectivele religioase din Republica Moldova.
Mai multe detalii cu privire la această activitate ne-a oferit Alexandra Piser, voluntar ASCOR Iaşi: „Ne-am întâlnit în dimineaţa zilei de 12 mai, am pornit într-o călătorie în Republica Moldova, ca într-o horă, cu încredinţarea că nu vom păşi într-o ţară străină, iar prin acest pelerinaj ne vom redescoperi ca fraţi în Hristos, în inimile românilor de peste Prut. Am păşit cu sfială, 57 de tineri, în bisericile mănăstirilor Hâncu, Căpriana, Saharna, Ţipova şi Curchi, dar şi la Catedrala Mitropolitană din Chişinău, unde ne-am închinat la frumoasele icoane. Apoi ne-am cunoscut mai bine între noi şi am redevenit copii, ne-am dăruit bomboane şi flori, am avut grijă ca fiecare dintre noi să se bucure de aceste gesturi mici, dar care ascundeau o dragoste mare.
Noaptea ne-am odihnit sub veşmântul ocrotitor al Sfântului Macarie de la Saharna, până când glasul clopotelor ne-a chemat la Sfânta Liturghie. Încărcaţi cu darurile primite în rugăciune, ne-am continuat drumul şi am descoperit frumuseţile rezervaţiei naturale Ţipova-Horodişte, cu chiliile săpate în stâncă. Ne-am închinat şi la biserica Adormirii Maicii Domnului, locul unde Sfântul Ştefan cel Mare s-a cununat cu Maria Voichiţa. Ploaia ne-a grăbit paşii spre autocar, iar mai apoi ne-am îndreptat spre Mănăstirea Curchi, ultima oprire înainte de întoarcerea noastră acasă. Cu inimile aprinse de bucurie şi cu o mare parte dintre comorile de preţ ale Basarabiei adunate în suflet - întinderi nesfârşite de păduri înverzite, sate smerite presărate ici-colo, iazuri şi ape şerpuinde, biserici viu colorate şi pline de sfinţenie - cei 57 de tineri pelerini au revenit sub cerul moldav din dreapta Prutului, să strălucească mai puternic, după măsura unirii lor cu Soarele Hristos".
(Flavius Popa, Alexandra Piser)