„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Asistenţa socială dincolo de gratii
Penitenciarul Iaşi - Serviciul Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali - Sucursala Teritorială Iaşi şi Asociaţia Cluburilor Alcoolicilor în Recuperare „Don Orione“ au organizat miercuri, 15 martie 2017, workshopul „Asistenţa socială în penitenciare - aplicaţii practice“. Evenimentul a avut loc la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi în cadrul Zilelor Asistenţei Sociale 2017 în judeţul Iaşi.
Asistenţii sociali din judeţul Iaşi şi din alte părţi ale Moldovei au participat, în urmă cu două zile, la workshopul „Asistenţa socială în penitenciare - aplicaţii practice“. Întâlnirea s-a desfăşurat la Penitenciarul Iaşi şi a făcut parte din Zilele Asistenţei Sociale 2017 în judeţul Iaşi, ediţia a V-a. Workshopul a avut două sesiuni: „Familia în context actual“ şi „Metode altfel în asistenţa socială“. În deschiderea manifestării, comisarul şef Marian Pompiliu Dima, directorul Penitenciarului Iaşi, a salutat organizarea workshopului şi a precizat că deţinuţii sunt o problemă a societăţii. Roxana Necula, preşedinta Sucursalei Teritoriale Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România, a amintit de parteneriatele derulate în ultimii cinci ani cu Penitenciarul Iaşi, iar apoi a moderat prezentarea „Familia - instituţie socială fundamentală“. Programul a continuat cu prezentarea temelor pregătite de asistenţii sociali. Pentru a avea un impact asupra participanţilor, s-a apelat la jocuri şi expuneri Power-Point. Despre „Problematica consumului de alcool la nivel familial“ a vorbit asistent social principal Ramona Ciobanu, coordonatoarea Centrului Rezidenţial de Recuperare din Alcoolism Iaşi în cadrul Asociaţiei Cluburilor Alcoolicilor în Recuperare „Don Orione“, iar tema „Valorile familiale - ancora în asistenţa socială a persoanelor private de libertate“ a fost susţinută de inspector principal Cosmina Mihaela Marangoci, asistent social principal, şef Serviciu Asistenţă Psihosocială în cadrul Penitenciarului Iaşi.
„Implicarea actorilor în viaţa socială este din ce în ce mai puternică“
Comisar-şef Laura Mariana Dediu, şef Serviciu educaţie în cadrul Penitenciarului Iaşi, şi actorul-regizor Gheorghe Şfaiţer de la Teatrul „Luceafărul“ din Iaşi au pregătit tema „Teatrul - liant între educaţie,viaţa socială şi mediul detenţional“, astfel că au făcut o scurtă demonstraţie celor prezenţi. Gheorghe Şfaiţer a coordonat anul acesta timp de patru luni un club de teatru în cadrul Penitenciarului Iaşi, astfel că a remarcat că implicarea actorilor în viaţa socială este din ce în ce mai puternică: „Simt că implicarea actorilor în viaţa socială este din ce în ce mai puternică. Am bucuria că am arătat celor cu care am lucrat un drum pe care să meargă“. A urmat vizitarea spaţiilor de detenţie, după ce s-a trecut prin sistemele de securitate. Ajunşi în una dintre încăperile penitenciarului unde se derulează activităţi de creaţie şi culturale, comisar-şef Carmen Matei a explicat cât de importantă este atitudiunea faţă de cel de lângă noi: „Să avem sentimente, să avem sensibilităţi şi să ne pese că cel de lângă noi poate nu are un loc de muncă sau cu ce să-şi trimită copiii la şcoală. Aceasta ar fi asistenţa socială de suflet. O mână întinsă celui de lângă noi îl poate ajuta să treacă pe lângă conduita infracţională. Pentru asta e nevoie de puţin suflet şi de puţină sensibilitate“. Întâlnirea de la Penitenciarul Iaşi a arătat cât de importantă este familia în viaţa fiecărui om. De cele mai multe ori, nepăsarea, lipsa dragostei ambilor părinţi, consumul de alcool sau lipsa educaţiei sunt cauzele pentru care există oameni dincolo de gratii. Misiunea asistentului social în societatea în care trăim este deosebit de importantă. Alături de oameni din alte domenii de activitate, asistentul social oferă curaj, putere şi optimism celor aflaţi în detenţie, unii uitaţi de familie.