„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Atelier de comunicare pentru 28 de tineri din Basarabia
Departamentul de Misiune pentru Tineret a iniţiat în 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan, un program de traininguri pentru tinerii din Arhiepiscopia Iaşilor. Aceste activităţi au ca scop pregătirea tinerilor pentru a fi lideri în mediul lor şi pentru a sprijini preotul paroh în lucrarea pastoral-misionară din comunitate. Trainingurile se desfăşoară pe parcursul unei zile şi abordează teme precum comunicarea, vorbirea liberă sau organizarea de evenimente. În 2016 am realizat 40 de traininguri, la care au participat 640 de tineri, iar anul acesta am onorat o primă invitaţie în Republica Moldova.
Pentru Andrei şi Roxana, doi voluntari din ATOR Iaşi, ziua de 17 februarie a anunţat o călătorie spre Burlăneşti, un sat situat la vreo câţiva kilometri de raionul Edineţ. Trecând graniţa şi ajungând dincolo de Prut, au început să se întrebe cu seriozitate:
- Andrei de ce mergem noi astăzi la Burlăneşti?
- Pentru că acolo tinerii din parohie îşi doresc să deprindă mai multe despre comunicare. Ei cred că noi îi putem ajuta să comunice mai bine.
Aşadar, sâmbătă, 18 februarie, în parohia părintelui Neculai Pînzariu a avut loc un seminar pe tema comunicării. Adunaţi în jurul ieşenilor, douăzeci şi opt de participanţi, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, aşteptau curioşi să înceapă activitatea.
În prima parte am făcut cunoştinţă şi am lăsat imaginaţia să lucreze. Am început să ne închipuim ce am face dacă am fi stăpâni ai Universului pentru o zi. În urma acestui exerciţiu ne-am dat seama cât suntem de diferiţi. Fiecare tânăr are visurile, idealurile şi năzuinţele sale. Ne-a trezit din reverie un filmuleţ, care prezintă în câteva minute povestea lui Thomas Edison.
În copilărie acesta a fost respins de la şcoală, fiind considerat de profesori un elev cu probleme psihice. Mama lui, însă, a refuzat această realitate. Prin cuvintele ei de încurajare, a făcut ca Thomas să devină unul dintre cele mai mari genii ale epocii sale. În urma vizionării acestui filmuleţ, tinerii şi-au dat seama că „este bine să ne alegem cuvintele cu grijă“. În puterea lor, aşa cum spunea înţeleptul Solomon, stă viaţa, dar şi moartea. Să devenim şi noi dăruitori de frumos, de încredere, de viaţă, asemeni mamei lui Thomas.
În urma prezentării unor noţiuni teoretice, seminarul a continuat cu o serie de jocuri şi dialoguri pe echipe. La finalul acestor activităţi, tinerii au tras câteva concluzii importante. Fiind puşi în situaţia de a găsi soluţii unor conflicte, au înţeles că cele mai multe neînţelegeri apar din cauza faptului că nu putem ori nu ştim să comunicăm corect. De aceea este bine să dăm la o parte ruşinea şi să adresăm întrebări. Aşa vom înţelege lucrurile mai uşor. Lucrând în echipă, tinerii au observat că cei care au dialogat mai mult au avut rezultate mai bune. Prin urmare, succesul unei echipe se bazează în mare parte pe relaţia de comunicare dintre membrii ei. Schimbul de informaţii nu este însă suficient pentru ca legătura dintre oameni să se adâncească. De aceea, activitatea s-a încheiat cu promisiunea că duminică dimineaţă ne vom întâlni la strană şi Îl vom lăsa pe Dumnezeu să lucreze ceea ce noi nu putem.
Părintele paroh plănuieşte o a doua întâlnire cu tinerii din Burlăneşti. Probabil, ne vom revedea mai repede decât credem. Pe Marina şi Mihaela, două surori simpatice, le aşteptăm deja la Iaşi, „dacă ajută Domnul, venim la România“. Până atunci, rămânem cu dorul Basarabiei, dor care ne va uni întotdeauna pe noi, cei ce suntem fraţi de grai şi de sânge. (Roxana Busuioc, Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor)