„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Biserica din Moldova a serbat Unirea Principatelor Române
Împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost marcată în Moldova prin rugăciune de mulțumire și pentru odihna făuritorilor Unirii. IPS Ioachim a participat la manifestările dedicate Micii Uniri la Bacău, iar PS Ignatie a fost prezent la ceremoniile din Bârlad.
La Catedrala „Înălțarea Domnului” din Bacău au debutat miercuri, 24 ianuarie 2018, evenimentele prilejuite de serbarea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. După săvârșirea Sfintei Liturghii, în prezența a peste o 100 de preoți și numeroși credincioși, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat slujba de pomenire a făuritorilor Micii Uniri, rostind rugăciuni specifice acestui moment. În Piața Tricolorului din centrul orașului, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit o slujbă de Te Deum, în prezența reprezentanților autorităților centrale, județene și locale, precum și a numeroși băcăuani. IPS Ioachim a adresat un mesaj prin care a îndemnat la păstrarea identității, explicând puternica legătură dintre patrie și biserică: „Unirea nu este doar împlinirea unui ideal sau consecința firească a unei stări de fapt, ci este forma politică a unui sentiment, a unei trăiri spirituale, religioase, a unei națiuni ce s‑a adăpat de‑a lungul timpului din același izvor nesecat al Evangheliei, s‑a închinat aceluiași Dumnezeu, împărtășindu‑se din aceleași Sfinte Taine în cadrul acelorași slujbe”. La Catedrala Arhiepiscopală din Roman, preoți, elevi și credincioși romașcani i‑au comemorat miercuri, 24 ianuarie, prin rugăciune și cânt pe făuritorii Unirii Principatelor. Au fost pomenite personalitățile vieții religioase și sociale romașcane care au sprijinit acest act fundamental pentru istoria neamului. Tinerii din Asociația Tinerilor Ortodocși din România au recitat câteva poezii. Părintele protopop Dragoș Munteanu, protopop de Roman, a dat citire mesajului Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, adresat fiilor și fiicelor din eparhie la acest moment comemorativ, iar Corala „Laudamus” a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman a susținut un minirecital de cântece patriotice.
Unirea Mică în protopopiatele Onești, Moinești și Buhuși
La Parohia Grozești‑Oituz, Protopopiatul Onești, s‑a oficiat miercuri, 24 ianuarie, de către un sobor de preoți Sfânta Liturghie. Au fost pomeniți făuritorii Unirii Principatelor Române. Părintele Silviu Neicu a evidențiat importanța istorică a evenimentului în referatul „Unirea Principatelor Române - un pas spre modernitate”. În continuare, s‑a oficiat slujba de Te Deum și Parastasul pentru făuritorii Unirii Principatelor Române. La final, a fost depusă o coroană de flori la Cimitirul Eroilor din Oituz. Tot miercuri, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Moinești s‑au comemorat făuritorii Unirii Principatelor Române. Mai întâi s‑a săvârșit Sfânta Liturghie, iar apoi programul a continuat cu o slujbă de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate asupra poporului român. Delegații Centrului eparhial Roman au fost arhimandritul Pimen Costea, vicar‑administrativ, și părintele Eugen Ciprian Ciuche, consilier eparhial. Părintele Paraschiv Banciu de la Parohia Asău a prezentat un referat legat de implicarea clerului Bisericii Ortodoxe Române în făurirea Micii Uniri. Marți, 23 ianuarie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Parohia Izvoare din Protopopiatul Buhuși a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral numărul 3 „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Cu acest prilej, au fost rememorate evenimentele Unirii Principatelor din anul 1859. În mijlocul preoților și credincioșilor, la invitația părintelui paroh Tanasă Daniel, a fost prezent părintele Vasile Cozma, protopop de Buhuși. S‑a oficiat slujba de pomenire a eroilor neamului și slujba de Te Deum la care au participat numeroși credincioși, cadre didactice și elevi ai școlii gimnaziale din Izvoare. Profesorul Miron Petruț a ținut conferința cu tema „1918 - 2018, 100 de ani de la Marea Unire”. Elevii școlii gimnaziale au prezentat un program artistic. Părintele protopop Vasile Cozma a apreciat și activitatea pastoral‑misionară desfășurată de Parohia Izvoare, dar și activitatea administrativă desfășurată alături de credincioși, concretizată prin ridicarea unui lumânărar care a fost sfințit cu acest prilej. Asociația „Sfântul Voiovod Ștefan cel Mare” - Hârja a marcat miercuri Ziua Unirii Principatelor prin manifestări religioase, culturale și artistice. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba Parastasului și de slujba Te Deumului. Ziua a continuat prin rostirea unor texte istorice de către Nicolae Rogoza, în vârstă de 94 de ani, veteran de război și beneficiar al Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice de la Hârja. Copiii Centrului de zi „Sfântul Dionisie Exiguul” al asociației, au realizat o hartă tricoloră cu documentele istorice, alocuțiuni importante ale acelor vremuri, având în mijloc tabloul cu Alexandru Ioan Cuza.
Unirea Principatelor Române sărbătorită la Bârlad
În dimineața zilei de 24 ianuarie, bârlădenii au participat în număr mare la manifestările dedicate împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. Programul a debutat cu întâmpinarea „Trenului Unirii” în Gara Bârlad. Manifestările au continuat în fața Cercului Militar din Bârlad cu slujba de Te Deum, oficiată de către Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Preasfinția Sa a ținut un cuvânt celor prezenți intitulat „Unirea Principatelor Române, 24 ianuarie 1859 - aurora unității noastre naționale”. Ierarhul Hușilor a reafirmat semnificațiile imense ale Unirii Principatelor Române din 1859 - „prefața cea mai minunată a conținutului cărții Unirii de la 1 decembrie 1918”. După alocuțiunile președintei Societății de Științe Istorice - filiala Bârlad, Oltea Rășcanu Gramaticu, a primarului municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, Corala „Gheorghe Cucu” a preoților Protopopiatului Bârlad a susținut un scurt concert de cântece patriotice. A urmat depunerea de coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza și defilarea trupelor militare.