„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
„Bucuria credinţei” sub seninul Nemţişorului
În perioada 7-11 august, sub seninul Nemţişorului, în Poiana Prieteniei, copii de preot, veniţi din toată Arhiepiscopia Iaşilor, s-au întâlnit cu multă emoţie şi nerăbdare, în al cincilea an consecutiv, pentru a fi împreună şi pentru a mărturisi într-un singur glas dragostea faţă de neam, credinţă şi valori morale.
Tabăra pentru copii de preot „Bucuria credinţei” este un eveniment anual, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de către Sectorul de misiune, statistică şi prognoză pastorală, coordonat de arhimandritul Nicodim Petre. Tabăra se adresează tuturor copiilor de preot, în special celor care provin din familii numeroase şi celor a căror părinţi fac misiune în parohii mici sau sărace. Participanţii la tabără au fost selectaţi de către protopopiate, după criteriile menţionate; fiecare protopopiat, în funcţie de numărul de parohii din subordine, a avut un număr de participanţi.
Cei 120 de participanţi, copii cu vârste cuprinse între 9 şi 18 ani, s-au întâlnit în perioada 7-11 august pentru a comemora Centenarul Marii Uniri şi s-au bucurat împreună de zile frumoase, în care au participat la diverse activităţi, precum dezbateri pe teme istorice, pelerinaje la mănăstirile şi schiturile din zonă, dialoguri cu duhovnici, cursuri de prim ajutor, activităţi artistice, sportive şi alte activităţi recreative. De asemenea, pentru a le cultiva simţul civic şi gospodăresc, copiii au ajutat la aşezat masa, la spălat vesela şi la acţiuni de ecologizare a spaţiului de campare. Activităţile taberei au fost atent coordonate de către părintele misionar protopopesc Gheorghe-Marian Filip de la Protopopiatul Târgu Neamţ, care, cu multă dăruire şi pricepere, a asigurat un climat optim şi cele necesare pentru desfăşurarea în condiţii foarte bune a evenimentului. El a fost ajutat în acest demers de către cadre didactice dedicate, care au moderat activităţile taberei: prof. Moisii Maria de la Liceul „Vasile Conta” - Târgu Neamţ, prof. Bălăoiu Liliana de la Şcoala Domnească - Târgu Neamţ, prof. Filip Daniela de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” - Târgu Neamţ, prof. Butnariu Gabriela de la Şcoala Gimnazială Timişeşti, prof. Ursache Iuliana de la Colegiul Tehnic „I. C. Cartianu” - Piatra Neamţ, prof. Bogdan Ciprian de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” - Huşi, prof. Bogdan Marinela - Huşi.
Participanţii la tabără au fost împărţiţi pe grupe de vârstă, grupe care au primit numele regiunilor istorice din ţară şi care au fost coordonate de animatori socio-educativi, voluntari şi membri ai ATOR, filiala Târgu Neamţ: Marian-Ioan Filip, Ana-Maria Filip, Ioana Ursache, Iustina Croitoriu, Ştefan Dumitroaia, Florina Ignat, Ioana Bălăoiu, Georgiana Roşu, Adrian Butnariu, Roxana Bâia.
Ce au făcut participanţii la tabără
Fiecare zi de tabără a debutat cu înviorarea şi rugăciunea de dimineaţă, iar după micul- dejun s-au desfăşurat ateliere de lucru. Înainte şi după masa de prânz, participanţii s-au delectat cu câte o oră de lectură, având posibilitatea să aleagă cărţile preferate din biblioteca ATOR Târgu Neamţ. După-amiezile au fost petrecute în pelerinaje, convorbiri duhovniceşti, activităţi sportive şi recreative.
Serile au constituit prilej de manifestare a talentului artistic („Seara talentelor”, „Focul de tabără”) şi de vizionare a unor filme inspirate din istoria poporului român. Toate aceste activităţi au avut drept scop cultivarea identităţii naţionale, a sentimentului patriotic, a dragostei faţă de neam, credinţă şi ţară. Sfânta Liturghie oficiată la Biserica „Sfânta Troiţă” de la Mănăstirea Neamţ a coborât cerul pe pământ şi a înălţat pământul spre cer, prin glasurile şi inimile curate ale copiilor, care au rostit la unison cântările Sfintei Liturghii şi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Pentru cei veniţi pentru prima oară, cel mai influent factor a fost insistenţa prietenilor care, ani de-a rândul, şi-au petrecut câteva zile de vară în Poiana Prieteniei. În schimb, cei ale căror ediţii au adunat în spate ani buni au mărturisit că ideea de a uni chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp copiii de preot sub acelaşi cer îi face să poată împărtăşi unii cu alţii lucrurile pe care cu ceilalţi tineri nu le-ar putea împărtăşi. De asemenea, motivele pentru care se adună an de an la Nemţişor nu se rezumă doar la atât. O parte dintre ei au mărturisit că această tabără îi ajută să plece din zona lor de confort şi să devină mai productivi, iar pentru o parte dintre ei a devenit deja o tradiţie, vara nefiind completă fără această tabără şi atmosfera creată. De ar fi să rezumăm aceste motive în câteva cuvinte, am spune că acesta este momentul în care ei se întâlnesc în „formulă completă”, într-un loc ferit de agitaţia cotidiană, un loc care i-a adus împreună şi care le menţine în continuare prietenia vie şi în care problemele dispar, găsindu-şi rezolvări.
„Este o experienţă prin care ar trebui să treacă toată lumea”
Întrebaţi ce i-a impresionat cel mai mult anul acesta, participanţii au răspuns:
„Mă numesc Maria, am unsprezece ani, sunt din Iaşi şi mai am acasă nouă fraţi şi surori. Anul acesta este pentru prima dată când particip la această tabără. Când mi-a zis tata că voi întâlni aici şi alţi copii de preot, m-am bucurat enorm de mult. Nu am mai dormit niciodată într-un cort, însă vreau să vă zic că este o experienţă prin care ar trebui să treacă toată lumea. Părintele Filip ne-a zis că avem hotel cu multe stele. Într-adevăr, este extraordinar să poţi privi noaptea atâtea stele pe cer. Eu personal mă simt foarte aproape de Dumnezeu. Cel mai mult mi-a plăcut focul de tabără. De mult visez la unul adevărat. Dacă îmi priviţi desenele, veţi vedea că am desenat un foc de tabără, însă cel de aici a întrecut orice aşteptare, a fost ceva de vis. Mi-a mai plăcut şi mâncarea, activităţile, oamenii de aici... toţi sunt foarte buni şi amabili. Îi mulţumesc Părintelui Mitropolit Teofan, care, am înţeles, s-a gândit la noi şi a susţinut financiar această tabără”. (Maria, 11 ani, Iaşi)
„Vin aici de cinci ani şi anul acesta mi-am dorit cel mai mult să particip, pentru că împlinesc peste puţin timp 18 ani şi nu mă voi mai încadra în criteriile stabilite. Vreau să vă zic că pentru mine Nemţişorul este ca a doua casă. Aici am încheiat prietenii care sunt sigur că vor dăinui o viaţă. Încă din luna ianuarie am vorbit pe grup cu prietenii mei cu care m-am întâlnit aici şi am stabilit să ne anunţăm unii pe alţii când vom afla informaţii despre tabără. Doar aici ne întâlnim toţi. Pentru mine Nemţişor înseamnă: prietenie, bucurie, mâncare ca la mama acasă, relaxare şi nu numai. Le mulţumesc tuturor celor care au iniţiat şi au făcut posibil acest proiect, în special Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, părintelui arhimandrit Nicodim Petre, părintelui Marian Filip. Vă mulţumesc în numele tuturor celor care au dormit măcar o noapte sub cerul înstelat al Nemţişorului!” (Ştefan, 18 ani, Iaşi)
„Băieţii mei, mai ales cel mare, aşteaptă an de an cu nerăbdare această tabără. La început am fost sceptic când am auzit că va trebui să doarmă în cort, însă mi-am zis că e o experienţă care cu siguranţă îi va prinde bine. Spre surprinderea mea, i-a plăcut atât de mult încât în fiecare an ne planificăm concediul în funcţie de această tabără. Le mulţumesc foarte mult celor care se ostenesc şi îşi dedică o săptămână pe an copiilor noştri.” (Pr. Asofiei G.)
Răspunzând la întrebarea „Cum vă influenţează viaţa faptul că, an de an, veniţi în această tabără?”, tinerii au spus cu ochii senini că unul din cele mai importante lucruri pe care le-au câştigat a fost încrederea în sine şi în Dumnezeu. Acest prilej de întâlnire i-a adus aproape, i-a făcut să simtă o unitate aparte, negăsind defecte acestei adunări. Şi-au împărtăşit stilurile de viaţă, bucurându-se să vadă asemănările dintre ei. Ne-au spus că această tabără i-a făcut să poată să comunice mai uşor, să se dezvolte, să capete mai multă îndrăzneală în faţa vieţii şi că prietenia ce i-a legat i-a ajutat să alunge singurătatea care, uneori, le îmbrăca zilele. Tinerii au mărturisit că, deşi sunt departe unii de alţii sau timpul nu le permite mereu să se întâlnească, prietenia lor nu este un lucru sezonier. Peste an, aceştia au grijă ca iubirea dintre ei să nu se altereze, păstrând legătura pe care, de ani de zile, o reînnoiesc în Tabăra pentru copii de preot „Bucuria credinţei”.
Tabăra s-a încheiat într-o atmosferă festivă, încununată cu zâmbete şi lacrimi de despărţire, precum şi de promisiunea şi speranţa unei revederi într-o ediţie ulterioară. Cei care au trecut de vârsta de 18 ani şi-au exprimat dorinţa de a veni din nou la Nemţişor, în calitate de animatori. De cinci ani de zile, aceeaşi oameni, aducând cu ei suflete noi, se întâlnesc sub cerul de la Nemţişor, pentru a se cunoaşte sau pentru a se vedea crescând - mai schimbaţi, mai mari mai uniţi şi mai frumoşi decât în anii precedenţi. Încă o dată, Poiana Prieteniei de la Nemţişor a reunit întru bucuria credinţei suflete curate de copil, pătrunşi de acelaşi duh al unităţii şi al dragostei creştine.
(Prof. Filip Daniela - Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, Târgu Neamţ)