„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
„Bucuria de a dărui“, la „Şcoala altfel“
Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ din Piatra Neamţ s-a aflat în această săptămână în perioada programului naţional „Şcoala altfel“, o parte dintre voluntarii elevi şi profesori participanţi ai proiectului „O familie altfel“ s-au pregătit din timp şi au organizat un pelerinaj la mănăstirile nemţene.
Marţi dimineaţa, îmbrăcaţi în costume populare şi voioşi, au dăruit Mănăstirii Paltin - Petru Vodă pachete cu fructe şi produse necesare într-o gospodărie mare precum Centrul pentru copii şi azilul ce se află în incinta aşezământului monahal.
„În drum am poposit la Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ, dar şi la Schitul Vovidenia, unde am admirat frumuseţea picturii şi am ascultat prezentarea prof. de religie Iuliana Ursache.
După poposirea la Mănăstirea Paltin, următoarea destinaţie a reprezentat Mănăstirea Petru Vodă, ctitoria părintelui Justin. De departe ne-a atras atenţia steagul mare, tricolor, care parcă salută pe cei ce trec spre aşezământul monahal. Ne-am recules la mormântul părintelui, am vizitat cimitirul mănăstirii şi ne-am închinat în sfânta biserică. Ospitalitatea şi hărnicia monahilor şi a monahiilor, frumuseţea locurilor şi liniştea din jur ne-au impresionat.
Ne-am întors la casele nostre cu gândul de a împărtăşi şi altora experienţa „Şcoala altfel“, nădăjduind că poate vor fi şi alţi elevi dornici să viziteze aceste locuri minunate din munţii Neamţului. Prin activităţile desfăşurate în cadrul proiectului «O familie altfel», copiii voluntari, dar şi colegii lor observă şi înţeleg că prin gesturile frumoase putem aduce bucurie celor de lângă noi, iar pe noi ne fac mai buni şi mai înţelegători. În demersul nostru ne-au ajutat cadrele didactice ale liceului, Societatea Femeilor Ortodoxe Române - filiala Piatra Neamţ, dar şi voluntari de la Colegiul Naţional «Calistrat Hogaş», ne-a relatat Silvia Pruteanu.