„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Bucurie duhovnicească în straie tradiţionale, în Parohia Straja 1
În Duminica a XVIII-a după Rusalii (22 septembrie 2019), Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Straja I, Protopopiatul Rădăuţi.
Arhiereul a fost aşteptat cu multă bucurie de către oamenii locului, care au venit îmbrăcaţi în costumele populare bucovinene, fiind întâmpinat cu pâine şi sare după obicei. Numeroşi copii, purtând, de asemenea, costume populare, i-au oferit ierarhului flori. Fiecare Sfântă Liturghie în Parohia Straja este şi o sărbătoare a portului popular, căci, indiferent de vârstă, mai toţi închinătorii vin îmbrăcaţi în straie naţionale.
Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârşită, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu părintele Petru Lupăştean, protopop al Protopopiatului Rădăuţi, părintele arhidiacon Bogdan Hrişcă, inspector şcolar religie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, părintele arhimandrit Vartolomeu Chira, stareţ la Mănăstirea ”Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava şi fiu al satului Straja, părintele protosinghel Teofil Obreja, econom al Mănăstirii Putna, şi părintele paroh Florin Boţic. Biserica parohiei a devenit neîncăpătoare pentru rugătorii veniţi şi din satele învecinate.
Răspunsurile liturgice au fost date de către corul mixt al parohiei, iar coriştii Şcolii Gimnaziale „Dimitrie Onciul” din localitate au interpretat la chinonic un grupaj de cântări religioase.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Pimen i-a îndemnat pe credincioşi să unească rugăciunea cu munca: „Noi muncim, fiecare în felul său, şi din munca noastră sau din agoniseala muncii noastre, din roadele muncii noastre dăm şi la cei săraci, la cei neajutoraţi. Munca este cea mai de preţ comoară pentru om, pentru că prin muncă ne agonisim pâinea cea de toate zilele. Atunci când muncim mintea nu mai hălăduieşte unde nu trebuie. Ne facem mai buni atunci când muncim pentru că osteneala aceasta trupească ajută foarte mult la trăirea noastră creştină; trupul ostenit nu mai are nevoie şi de alte lucruri nepotrivite cu cele duhovniceşti”.
La finalul slujbei, IPS Părinte Pimen a binecuvântat o plachetă comemorativă cuprinzând numele tuturor preoţilor slujitori de la această biserică, precum şi lucrările desfăşurate la casa-muzeu aflată în curtea locaşului de cult.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Straja I este o construcţie din piatră, pe temelie din piatră, aşezată în centrul comunei. A fost ridicată între anii 1867-1870 şi a fost târnosită de arhimandritul Silvestru Morariu Andrievici, la 23 octombrie 1877.