„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Bucurie şi belşug la „Festivalul toamnei“
La sfârşit de octombrie şi început de noiembrie, la Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza“ - Podu Iloaiei, judeţul Iaşi, s-a desfăşurat cea de-a III-a ediţie a „Festivalului toamnei“.
Cu acest prilej, elevii au avut posibilitatea să-şi manifeste talentul artistic, culinar, dar şi bucuria de a-i venera pe Sfinţii sărbătoriţi în perioada de toamnă.
Elevii şcolii s-au pregătit din timp pentru a participa la cele trei secţiuni ale festivalului: prima secţiune: „Parfum de toamnă“ - creaţii literare şi plastice, a doua secţiune: „Sfinţi de toamnă“ - icoane pictate pe sticlă sau hârtie, iar cea de-a treia secţiune: „Târg de toamnă“ - expoziţie cu degustare a produselor tradiţionale preparate în acest anotimp bogat.
Fiecare clasă de elevi a pregătit panouri cu picturi, colaje, poezii, precum şi produse din cămara bunicilor, pe care le-au expus în sala de festivităţi a şcolii. Această activitate extracurriculară a atins mai multe obiective: stimularea creativităţii pozitive a elevilor, cultivarea sentimentului de dragoste pentru natură şi frumos, dar şi a deprinderii de a dărui, deoarece toate conservele, fructele, legumele aduse la târgul festivalului au fost donate familiilor cu mulţi copii sau bătrânilor de la unitatea medico-socială din localitate.
În ultima zi a festivalului elevii şi-au prezentat lucrările, standurile cu produse, au recitat versuri şi au interpretat cântece de toamnă, iar la final fiecare clasă a primit câte o diplomă.
Mulţumim Bunului Dumnezeu şi tuturor elevilor, care, prin participarea lor, au dovedit că iubesc natura şi pe Sfinţii lui Dumnezeu. (Prof. Tudoriţa Drăgoi)