Cea mai frumoasă zi din an

Pentru că s-a dus, prin mila Domnului, încă un an, iar altul proaspăt îşi deschide sacul de zile, am căzut pe gânduri şi cu nostalgie m-am întrebat: „Care a fost pentru mine cea mai frumoasă zi din anul 2015 care, iată, s-a încheiat?“. Şi aşa au început să curgă în minte 365 de zile de amintiri cumulate la intensităţi diferite, unele de care parcă nici nu aş vrea să îmi amintesc (aţi ghicit... zilele cu teze şi teste), iar altele pe care aş vrea să le retrăiesc şi, dacă s-ar putea, să nu se mai termine.

Au fost zile frumoase şi în familie, şi la biserică, şi între prieteni, ca să nu mai vorbesc de cele petrecute alături de prietenii mei din ATOR Flămânzi. Şi fiindcă a venit vorba de ATOR, trebuie să mărturisesc că, deşi fac parte din ATOR de vreo... 7 luni, am trăit nişte zile care mi-au făcut anul mult mai frumos. Tabăra filialei de la Flămânzi din 3-5 iulie, mult îndrăgitul Nemţişor din 23-26 iulie, memorabilul seminar de formare de la Zoiţani din 25-28 august, superîntâlnirea celor aproape 6.000 de tineri ortodocşi de la Cluj şi activităţile de la Tânărul botoşănean din 24-26 septembrie mi-au adus o grămadă de amintiri, de prieteni, de lucruri noi şi de calitate. Chiar acum sunt în încurcătură şi nu mai ştiu care a fost cea mai frumoasă zi din an. Cine poate să mă ajute?

L-am întrebat pe părintele Marius Pîjîn, coordonatorul nostru de la filiala Flămânzi a ATOR-ului, care este cea mai frumoasă zi dintr-un an. Mărturisesc gândul că mă aşteptam la un răspuns de genul: „Ziua Învierii“ sau „Anul Nou“, de ce nu „ziua de naştere“. Însă răpunsul a fost unul mult mai interesant: „Cea mai frumoasă zi din an este aceea când tu poţi şi faci un bine“. Acum toate s-au limpezit. Deşi toate acele zile frumoase pe care le-am amintit mai sus, alături de cele petrecute în familie ori cu prietenii, au lăsat o amprentă de neşters în sufletul meu, alta a fost cea mai frumoasă zi din anul 2015. Şi am să vă povestesc pe scurt despre ea.

Totul a pornit de la un simplu gând de a picta nişte ulcioare de lut la o întâlnire a noastră, a tinerilor din filiala ATOR Flămânzi cu prilejul zilei naţionale a României din 2015. Desigur, nu ne-am gândit nici o clipă că acestea vor ajunge să facă parte dintr-o activitate care avea să aibă ca finalitate un act de caritate. În ziua de 1 decembrie 2015 ne-am adunat în casa socială de la parohia părintelui Marius, unde era cald şi bine, şi am pictat ulcioarele de lut folosind motive tradiţionale româneşti, fiecare după priceperea sa. Ideea a fost minunată, iar rezultatul... spectaculos. Însă, nu ne-am oprit aici. Părintele a venit cu inspirata idee de a face nişte ornamente de Crăciun folosind ulcioarele proaspăt pictate. Aceste ornamente urmau a fi vândute, cu scopul de a cumpăra o maşină de spălat pentru o familie nevoiaşă cu 7 copii. Aşadar, în decursul a trei zile am făcut ornamentele care, apoi, au fost expuse la unele din instituţiile oraşului nostru: Ocolul Silvic, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu“, Şcoala „Ion Bojoi“, Primăria Flămânzi şi Biserica „Pogorârea Sf. Duh“ din Flămânzi.

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin bunătatea celor care le-au cumpărat, toate ornamentele au fost vândute şi am reuşit să scoatem cheltuielile de producţie (lumânări, vopsele, pamblici, globuleţe, flori, îngeraşi...) şi să strângem banii pentru maşina de spălat. Am făcut comanda, maşina a venit, ne-am strâns câţiva tineri implicaţi în proiect şi, împreună cu părintele Marius, am mers să ducem ceea ce noi am numit darul Ator pentru cel nevoitor. Când am ajuns în faţa curţii lor, am fost total uimiţi de casa în care locuiau: mică, simplă, care părea că stă să cadă. În faţa casei erau două frânghii cu haine la uscat. În spatele casei, în livadă, legate de copaci, erau încă vreo cinci frânghii, toate pline cu haine puse la uscat. Toate aceste zeci de haine erau spălate până acum de cele două mâini uscăţive ale mamei care nu cântăreşte mai mult de 40 de kilograme. Părintele nu ne-a pregătit înainte în această privinţă, tocmai pentru a trăi experienţa la cel mai real nivel. Un băieţel, care se juca în curte, a chemat-o pe mama sa. Aceasta a venit la noi, nedumerită de motivul vizitei noastre. După ce i-am explicat ce se întâmplă, nedumerirea s-a transformat în emoţie şi lacrimi, şi de o parte şi de cealaltă. Sărmana mamă nu ştia ce să ne spună sau cum să mulţumească pentru gestul nostru. Când am plecat de la simpla şi numeroasa familie, mama celor şapte copii stătea în poartă şi ne facea cu mâna, încă emoţionată, pe faţa ei citindu-se sincere mulţumiri. Noi am plecat de la acea familie cu imaginea mamei emoţionate, sperând că darul oferit le va uşura măcar puţin viaţa, dar şi fericiţi, văzând bucuria de pe chipul mamei şi a copiilor.

Aceasta a fost cea mai frumoasă zi din anul 2015. Sper să trăiesc în anul 2016 mult mai multe astfel de zile. (Ioana Didiliuc, ATOR Flămânzi)