„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cerc pedagogic al profesorilor de religie din Paşcani, întrunit la Mirosloveşti
Sâmbătă, 12 martie 2016, a avut loc activitatea metodică a profesorilor de religie din zona Paşcani, organizată la Şcoala Gimnazială Mirosloveşti. Întâlnirea a avut ca temă de dezbatere „Profesorul de religie şi ONG-urile creştine, factori determinanţi în parteneriatul Şcoală - Comunitate“.
La activitate au participat elevi şi profesori de la Şcoala Gimnazială Mirosloveşti, 20 de profesori de religie de la şcolile arondate Cercului de religie nr. 7 Paşcani, dar şi reprezentanţi ai comunităţii locale, printre care îi amintim pe Ionuţ Gospodaru, primarul comunei Mirosloveşti, Liviu Siminciuc, preot paroh la Parohia „Sfânta Treime“ din Mirosloveşti, şi Gheorghe Pârlea, învăţător şi autor al unor cărţi lansate de-a lungul timpului în comuna Mirosloveşti.
Activitatea a fost structurată în patru părţi. Pentru început, domnul profesor de religie Cătălin Hogaş a susţinut lecţia demonstrativă cu titlul „Sfinţirea timpului - sărbătorile împărăteşti“, în care a urmărit, pe de o parte, consolidarea cunoştinţelor despre sărbătorile religioase acumulate pe parcursul unităţii de învăţare - „Sfinţirea timpului“ -, iar pe de altă parte, sensibilizarea elevilor în vederea formării unor atitudini şi convingeri pozitive faţă de trăirea sărbătorilor creştine.
A urmat un program artistic cu cântări specifice marilor sărbători creştine, moment emoţionant de bucurie sfântă şi înălţare sufletească pentru toţi cei care au ascultat troparele acestor sărbători.
Partea a treia a activităţii a fost dedicată intervenţiei reprezentanţilor comunităţii locale. Domnul învăţător Gheorghe Pârlea a prezentat cărţile lansate în comuna Mirosloveşti: „Monografia comunei Mirosloveşti, despre oameni şi locuri“, „Mihail Sadoveanu, fiul ţărăncii din Verşeni“, „O punte peste Prut“, „Miroslăveşti, prin ochii timpului nostru“.
Domnul director Gheorghe Hogaş a vorbit despre istoria comunei Mirosloveşti şi despre frumoasa colaborare a comunităţii locale cu şcoala. În acest sens ne-a declarat: „Prima atestare documentară a localităţii Mirosloveşti datează din sec. al XV-lea, 24 septembrie 1429 - un act de donaţie din timpul domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun. Numele satului provine de la un boier Miroslav «pomenit în Uricul» din 4 noiembrie 1493 … Monumentul de interes local este bisericuţa din lemn «Sfânta Cuvioasa Parascheva», inclusă în lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi, datând din anul 1535 şi clasificată ca monument de arhitectură, numită de localnici «Catedrala din Mirosloveşti» … Ora de religie se bucură în şcoală de o cinste deosebită, iar parteneriatul Şcoală - Familie - Comunitate contribuie la îmbunătăţirea rezultatelor elevilor, a frecvenţei şcolare şi la dezvoltarea responsabilităţii elevilor pentru activităţile şcolare“.
Toţi cei prezenţi la acest eveniment au considerat că a fost un schimb de experienţă reuşit, activitatea Cercului pedagogic de religie din zona Paşcani încadrându-se în seria marilor manifestări dedicate Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox. (Prof. Maria Osoianu şi prof. Vasilica Sîrghie Dimitriu, responsabile Cerc pedagogic)