„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Clipe de neuitat“ la pelerinajul Sfintei Cruci de la Oneşti
La Oneşti a avut loc duminică un pelerinaj închinat Sfintei Cuci. Cu acest prilej, a fost adus spre închinarea credincioşilor un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei.
Credincioşii din Oneşti au participat duminică, 3 aprilie 2016, la tradiţionalul pelerinaj închinat Sfintei Cruci. Acesta a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Evenimentul a fost încununat de prezenţa moaştelor Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, care ocroteşte şi Spitalul Municipal din Oneşti, aduse de la Biserica Lazaret din Bacău. Procesiunea a început la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“ şi s-a încheiat la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din oraş. „Sfântul Luca al Crimeei a manifestat o iubire pentru Sfânta Cruce, după cum reiese din viaţa sa duhovnicească. Au fost clipe de neuitat în cadrul pelerinajului, în care bucuria şi emoţia ne-au cuprins pe fiecare în parte. Cei ce au purtat în mâini sfintele cruci ne-au făcut să ne gândim la importanţa faptului că suntem creştini, în spiritul şi învăţătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mulţumin fraţilor preoţi şi tuturor credincioşilor care ne-au însoţit şi ne rugăm Domnului Hristos să ne însoţească paşii vieţii noastre spre viaţa veşnică“, a relatat părintele Ioan Bârgăoanu, protopop al Protopopiatului Oneşti. Amintim că racla cu fragmentul din moaştele Sfântului Ierarh Luca a ajuns la Oneşti vineri, 1 aprilie 2016. Aceasta a fost aşezată spre închinarea credincioşilor în mai multe locaşuri de închinare din Protopopiatul Oneşti: capela Spitalului Municipal din Oneşti, Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“ din Oneşti, Centrul social-medical pentru persoane vârstnice Hârja, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Oneşti, Biserica Parohiei Mănăstirea Caşin II, Biserica Parohiei „Sfântul Nicolae“ din Oneşti, Biserica „Buna Vestire“ din oraşul Târgu Ocna şi Biserica „Sfântul Ilie“ din oraşul Slănic Moldova. Pelerinajul cu sfintele moaşte face parte din proiectul social eparhial „Păstrarea unui sens al vieţii, în cazul tinerilor bolnavi de cancer“. Fondurile strânse din donaţiile credincioşilor vor fi oferite tinerilor sau persoanelor bolnave de cancer din cuprinsul Eparhiei Romanului şi Bacăului.