Colocviul Pater et Filius, la final

Joi, 24 august, a început cea de-a XI-a ediţie a colocviului dedicat memoriei acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga - maica Benedicta şi acad. Dan Hăulică, organizat de Fundaţia „Credinţă şi creaţie" a Mănăstirii Putna. Dezbaterile de anul acesta se construiesc în jurul temei „Pater et Filius. Continuitate în cultura română şi europeană", adunând împreună un număr însemnat de personalităţi din peisajul cultural românesc contemporan.

Vineri, 25 august, cea de-a doua zi a Colocviului Pater et Filius a debutat cu expunerea domnului profesor universitar Mihai Şleahtiţchi din Chişinău, Modelul de coeziune profesor-discipol sub presiune. Efectul Pygmalion. Acesta a subliniat că prin efectul aşteptărilor se poate distruge stima de sine a elevului. Aşteptările prea mari pot declanşa un rezultat opus celui dorit, iar lumea de astăzi este dominată de polul negativ al aşteptărilor. Una din soluţiile propuse de domnul profesor în cazul în care elevul nu se poate ridica la aşteptările profesorului a fost ca dascălul să-şi exprime devotamentul sincer faţă de elevii care nu au reuşit să obţină rezultate bune. Cu alte cuvinte, este necesar ca dascălul să rămână un sprijin pentru elev indiferent de reuşita lui şcolară.

Academiciana Alexandrina Cernov din Cernăuţi a prezentat lucrarea Începuturile istoriografiei literaturii române în Bucovina. Aron Pumnul şi continuatorii lui. În secolul al XIX-lea, în contextul în care Bucovina, deşi teritoriu populat de români, era sub ocupaţie străină, Aron Pumnul şi continuatorii săi, Ion G. Sbiera şi Mihai Eminescu, au fost primii care au pus în circulaţie opere în limba română în Bucovina. Aron Pumnul, profesorul lui Eminescu, a realizat un manual de limba română destinat elevilor din teritoriul Bucovinei, intitulat Lepturariu. Acesta a fost atacat de Titu Maiorescu, dar apărat de Eminescu prin poezia Epigonii.

Sesiunea de comunicări de dimineaţă s-a încheiat cu lucrarea scriitorului Lucian Vasiliu, Fiice, fii de preoţi în literatura română, în care acesta a făcut o legătură între filiaţia paternă a câtorva creatori (Ana Blandiana, Lucian Blaga, Petre Ţuţea etc.) şi formarea lor în cele duhovniceşti, reflectată şi în opera lor.

„Prezenţa tatălui în construcţia fiului are o importanţă primordială"

Pictorul şi restauratorul Matei Lăzărescu, stabilit la Paris, a prezentat comunicarea Tată şi fiu – întipăriri, ecouri, reîntâlniri. Artistul a ilustrat-o cu desene proprii, accentuând ideea de dezrădăcinare profundă în care se cufundă vremurile noastre. De asemenea, a dat exemple pentru cum talentul tatălui se transmite şi la fiu şi, în multe cazuri, se amplifică, cultura aflându-se permanent într-o relaţie de continuitate. Concluzia domnului Lăzărescu a subliniat însemnătatea legăturii dintre tată şi fiu, care stă la baza formării şi transmiterii culturii: „Prezenţa tatălui în construcţia fiului are o importanţă primordială". În cazul lipsei profunzimii acestei relaţii, apar nenumărate pericole pentru fiu, respectiv pentru cel în formare: „A se retrage, a refuza răspunderea educaţiei care s-ar face, zice-se, de la sine, este de fapt a lăsa copiii în timpul altor influenţe; cele ale străzii, de exemplu, sau ale televiziunii, care se impun". Cu alte cuvinte, a-i lăsa „fără iubirea tatălui, apropierea familială şi responsabilitatea lui" are cele mai grave şi rele consecinţe pe termen lung pentru copii.

Scriitoarea Florina Nicolae şi cercetătorul doctor Ştefan Lemny au insistat asupra importanţei modelului în viaţa unui tânăr în formare. Doamna Nicolae a remarcat că „în fond, toţi încercăm la rândul nostru o imitaţie hristică", iar domnul Lemny a accentuat în lucrarea sa Cantemir: din tată-n fiu râvna fiilor Cantemir de a scrie viaţa părinţilor, deci de a se întoarce la rădăcini, la persoana primă care le-ar putea explica propria viaţă.

În comunicarea Relaţia maestru-discipol, între continuitate şi discontinuitate, scriitorul Ştefan Nicolae afirmă că relaţia maestru-ucenic se bazează pe credinţă şi pe comuniune în Duhul Sfânt. Pentru ca discipolul să îşi urmeze maestrul, acesta trebuie să fie convins de valoarea celui din urmă. Maestrul nu produce clone, ci îşi îndrumă ucenicii spre a-şi croi propriul lor drum. Pentru orice creştere, fie în cultură sau în viaţa duhovnicească, este mare nevoie de un îndrumător. Chiar dacă ucenicul îşi potriveşte paşii cu cei ai maestrului său, acesta ajunge la un punct în care se dezlipeşte de călăuzitorul său şi începe să-şi construiască propria viaţă. Domnul Nicolae l-a citat pe Seneca când a menţionat cum ar trebui să fie viaţa unui discipol: „Să ducem o viaţă mai presus decât lumea, dar nu opusă ei!".

Câteva teme din literatura română, respectiv despre marele poet Mihai Eminescu şi despre avangarda românească, au fost abordate de profesorul Adrian G. Romilă şi academicianul Ion Pop. În timp ce domnul profesor a făcut o analiză a Aspectelor discipolatului în proza lui Eminescu, mai precis în operele Cezara şi Sărmanul Dionis, domnul Pop a analizat excesele avangardiştilor de la începutul secolului al XX-lea, date de dorinţa de a şterge tot trecutul, sub deviza formulată de Ilarie Voronca „Lumea trebuie reinventată". Dar, „până la urmă, toţi ne dăm seama că nu putem fugi de tradiţie".

Despre părintele Sofian şi vieţuirea în Duhul lui Hristos a vorbit protosinghelul Teofan Popescu. Acesta a conturat personalitatea părintelui Sofian Boghiu prin prisma propriilor sale trăiri şi experienţe ca fiu duhovnicesc, dar şi ţinând cont de marea influenţă a părintelui asupra ASCOR-ului bucureştean de atunci, din anii â90. Părintele Sofian obişnuia să compare raportarea continuă la Dumnezeu cu floarea soarelui care se îndreaptă mereu spre soare, izvorul ei de viaţă. În închisoare s-a simţit mai liber decât în libertatea propriu-zisă, iar această încercare de foc l-a înnobilat şi mai mult cu prezenţa Harului Sfântului Duh. Referitor la judecata aproapelui, părintele Sofian spunea: „Dacă i-ai judecat, i-ai făcut mai buni? Dacă nu, de ce i-ai judecat? Tu să nu faci".

Ultima comunicare a fost a doamnei profesor universitar Maria Şleahtiţchi din Chişinău, Despre autoritatea paternă la Franz Kafka şi Nicolae Steinhardt. Aceasta face o paralelă între taţii celor doi mari autori, subliniind contrastul: în timp ce tatăl lui Kafka a fost excesiv de autoritar, înăbuşindu-i personalitatea scriitorului (toată proza sa a fost marcată de personalitatea tatălui său, cum singur mărturiseşte: „În scrisul meu a fost vorba despre tine"), tatăl lui Nicolae Steinhardt a fost un pilon de sprijin în viaţa sa. Doamna Şleahtiţchi aminteşte memorabila scenă petrecută între cei doi înainte ca Steinhardt să meargă la Securitate să se predea. Fiul argumenta că nu doreşte să plece din teama că nu îl va mai vedea niciodată pe tatăl său. Însă, acesta îl sprijină: „Dacă-i pe aşa, n-am să mor deloc. Te aştept". Şi, într-adevăr, când Steinhardt a ieşit din închisoare, tatăl său a fost în acelaşi loc în care l-a lăsat, aşteptându-şi, fidel, fiul. Prin plecarea scriitorului de acasă, acesta s-a despărţit de tatăl său pământesc şi a plecat în căutarea Tatălui Ceresc.

Ultima zi de comunicări a Colocviului Pater et Filius, sâmbătă, a debutat, sub conducerea profesorului universitar Eugen Munteanu, cu lucrarea conferenţiarului universitar Eugenia Bojoga, Învăţătura lui Eugenio Coşeriu ca filon de legătură între discipolii săi. După ce domnul profesor Eugen Munteanu a oferit câteva detalii privind personalitatea marelui lingvist de origine română Eugenio Coşeriu, accentuând admiraţia şi respectul pe care i le poartă, publicul s-a bucurat de informaţiile împărtăşite de autoarea lucrării. Definindu-l pe Eugenio Coşeriu drept tată şi maestru, aceasta a punctat faptul că ucenicul trebuie să i se încredinţeze cu totul maestrului care îşi exercită capacitatea formativă asupra lui. În ceea ce priveşte crearea unei şcoli lingvistice, pentru Eugeniu Coşeriu trei sunt condiţiile de îndeplinit: mai întâi, maestrul să fie un gânditor, apoi acesta să fie admirat, iubit, respectat şi temut de către ucenic, ultima condiţie fiind la capacitatea de muncă a maestrului, care devine model pentru discipol.

În continuare, profesorul universitar Eugen Munteanu a creionat figura lui Nicolae Milescu Spătarul, traducător al Vechiului Testament, care, născut din mamă moldoveancă şi din tată grec, s-a arătat prin vieţuire un adevărat luminător al vremii sale. De asemenea, profesorul universitar Lucia Cifor şi academicianul Ştefan Afloroaei au prezentat lucrarea Vechiul Testament – Septuaginta. Versiunea lui Ştefan Spătarul Milescu (Ms. 45 de la Biblioteca Filialei din Cluj a Academiei Române), aducând elogii autorilor studiului (profesori la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi), care până să ajungă la produsul final, cartea, au studiat amănunţit fiecare nivel al limbii. După ce s-a atras atenţia asupra faptului că la Iaşi există poate cea mai bună şcoală de filologie, a fost subliniat faptul că limba evoluează în permanenţă, că elementul lingvistic nu este niciodată ignorat, gândirea determinând limba, că a face şcoală înseamnă a merge la şcoală, a rămâne la şcoală.

„Părintele duhovnicesc trebuie să fie pildă şi nu legiuitor pentru ucenic"

Părintele Ioan Pintea, prezentând lucrarea Scriitori şi mănăstiri: modele şi peisaje. O însoţire luminoasă, a enunţat ideea că pentru a fi ucenic e necesar să ai în preajmă un bătrân. Raluca Naclad a ilustrat relaţia părinte duhovnicesc-ucenic în lucrarea sa, Cuviosul Serafim de Sarov şi ucenicul său Motovilov – model de comuniune între monahi şi mireni; aducând exemple din Pateric, a punctat faptul că părintele duhovnicesc trebuie să fie pildă şi nu legiuitor pentru ucenic. Sfântul Serafim de Sarov care saluta pe oameni cu apelativul bucuria mea rămâne până astăzi model de părinte duhovnicesc. Conferenţiarul universitar George Enache, respectiv Gelu Buta au adus în discuţie, prin lucrările lor, idei precum: relaţia părinte-ucenic este bazată pe iubire şi nu pe constrângere, iar omul, atunci când îşi adună pacea în lăuntrul său, atrage lângă sine, asemeni unui magnet, alţi oameni.

Profesorul universitar Gheorghiţă Geană, vorbind despre Ilie Moromete şi fiii săi. Înţelepciunea omenească în faţa unei scheme freudiene, a etichetat familia Moromete drept o familie atipică, numind gestul fiilor de a pleca la oraş, părăsindu-şi tatăl, un gest paricid. Profesorul universitar Cornel Ungureanu, în lucrarea Tudor Arghezi între părinţi şi copii, a insistat pe importanţa acordării atenţiei asupra biografiei scriitorilor, nu doar a operei lor. Cartea sa Arta paricidului la români este scrisă din îngrijorare şi din speranţă. Doina Cernica, din Suceava, a abordat situaţia scriitorilor importanţi din nordul Bucovinei, regretând lipsa unui condei critic care să se aplece asupra lor, în comunicarea Scriitorii „Zorişti" din Cernăuţi.

Nicolae Dergaci din Chişinău a prezentat în câteva cuvinte cartea Dulce-amar. Povestea unui refugiat din Cernăuţi de Sergiu Flondor, un vlăstar al marii familii Flondor, refugiat în România. Despre parcursul lor concret după refugiere a subliniat că refugiaţii în propria ţară şi-au obţinut un loc sub soare prin tenacitatea şi priceperea lor.

Profesorul universitar Theodor Codreanu a vorbit despre înţelegerea lui Vintilă Horia asupra lui Mihai Eminescu: poetul adânc pătruns de setea formelor perfecte, prilej pentru a considera că modernitatea operei eminesciene a fost descoperită abia în contemporaneitate. Mihai Eminescu, asemeni unui meşter Manole, a reuşit în materie de poezie şi întreaga sa activitate publică prin sacrificii uriaşe în viaţa omenească. Cercetătorul ştiinţific Delia Voicu, în lucrarea Portugalia, un prim liman pentru Mircea Eliade, a evocat figura scriitorului român în perioada şederii sale în Portugalia, văzându-l pe acesta ca un prizonier al istoriei. Profesorul Gheorghe Simon, în Duhul iubirii ca împlinire treimică, a specificat, între altele, faptul că taina Treimii e aceea că nu îi poţi smulge nimic şi că nu-i poţi adăuga nimic.

Discuţiile au fost imediat urmate de vizionarea unui film intitulat Prin Cernăuţi, realizat de Constantin Flondor, care a surprins pe drumurile Cernăuţiului imagini vii şi plăcute văzului.

Colocviul s-a încheiat prin cuvintele Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, care a accentuat importanţa simţului istoric pe care trebuie să îl aibă omul, pentru a avea un viitor frumos şi sănătos. Alt cuvânt pus în faţa ochilor minţii de Înaltpreasfinţitul Părinte a fost acela că istoria noastră este frumoasă pentru că aparţine oamenilor curajoşi, care au apărat cultura, căci fiecare din noi se împărtăşeşte atât trupeşte, cât şi sufleteşte din ceea ce s-a scris. Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, a adresat cuvinte de mulţumire, arătându-şi bucuria pentru importantele mesaje exprimate în cadrul colocviului. Academicianul Ion Pop, rectorul colocviului, a semnalat necesitatea studierii istoriei, a limbii latine, considerată limbă moartă, dar care este vie pentru românii care nu-şi uită originea şi a mărturisit că rămâne cu gândul la o Lumină care mai poate veghea încă multă vreme deasupra tuturor.

Duminică, 27 august, o parte dintre participanţi au mers în regiunea Cernăuţi, pentru a înţelege mai bine trecutul românilor nord-bucovineni şi, mai ales, prezentul lor. Au fost vizitate Cetatea Hotinului, casa lui Aron Pmnul, şcoala unde a învăţat Eminescu, fostul sediu al Mitropoliei Cernăuţilor, în prezent Universitatea din Cernăuţi, partea românească a Cimitirului din Cernăuţi, unde se găsesc mormintele multor ierarhi, membrii ai Academiei Române şi personalităţi româneşti de excepţie din veacurile XIX-XX. Aceste locuri unde se află o parte dintre rădăcinile românilor nu sunt în atenţia celor de astăzi, lipsindu-ne, astfel, de capacitatea lor formatoare în prezent.

Comunicările, discuţiile, observaţiile din deplasarea de la Cernăuţi au arătat toate că actualizarea rădăcinilor este buna temelie pentru dezvoltare rodnică în viitor. De aceea este strict necesară continuarea binelui din trecut, ca o rădăcină firească a binelui din viitor.