„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Consfătuire a profesorilor de religie din judeţul Bacău
La Colegiul Tehnic „Anghel Saligny“ din Bacău a avut loc, zilele trecute, consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Bacău. Gazda evenimentului a fost părintele Ionuţ Căsăneanu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău.
La eveniment a participat şi domnul Vasile Timiş, inspector general pe disciplina religie în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, care a prezentat profesorilor noutăţile din sistemul de învăţământ legate de această disciplină, a aflat problemele cu care profesorii se confruntă şi le-a făcut recomandări pentru a depăşi eventualele probleme întâmpinate în desfăşurarea actului didactic.
La eveniment a participat şi părintele protopop Costică Busuioc, care a transmis mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
„Părintele protopop a venit cu rugămintea ca profesorii să se implice atât în activitatea la clasă, cât şi în cea extracurriculară, prin organizarea de pelerinaje şi concursuri. De asemenea, ne-a transmis că în preajma sărbătorii Sfintei Parascheva, vor fi aduse moaştele Sfintei Chiriachi şi că va organiza un concurs pentru elevi la care ne-a invitat să ne implicăm. Apoi, părintele inspector a invitat şefii de cerc să prezinte raportul de activitate pentru fiecare zonă în parte şi să aducă la cunoştinţă noutăţile, punctele tari şi cele slabe, ce considerăm că a fost nou şi benefic şi ce ar mai trebui schimbat“, ne-a declarat doamna Otilia Bârgăoanu, coordonatorul Cercului pedagogic „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ al profesorilor de religie din zona Oneştiului.
Totodată, li s-a adus la cunoştinţă profesorilor ordinul ministrului privind structura anului şcolar, programele care sunt în vigoare şi alte noutăţi de care aceştia trebuie să afle pentru a-şi întocmi planificările la început de an.
Un aspect deosebit al întâlnirii a fost reprezentat de intervenţia inspectorului general Vasile Timiş, intervenţie apreciată în mod deosebit de profesori.
„Domnul inspector Vasile Timiş a pus un deosebit accent pe duhovnicie, pe faptul că trebuie să îi călăuzim pe copii spre Biserică şi spre duhovnic. Să le explicăm că lipsa unui duhovnic nu duce la nimic bun. Duhovnicul este o mare avere în viaţa noastră şi a celor din jurul nostru. A împărtăşit tuturor celor prezenţi detalii despre multe situaţii cu care s-a confruntat dumnealui şi ne-a îndrumat ca, dincolo de obstacolele pe care le întâmpinăm, să fim conştienţi că trebuie să facem totul din inimă şi că tot ceea ce facem semnăm cu inima“, a mai declarat prof. Otilia Bârgăoanu.
Cu această ocazie, profesorii au pus problema perfecţionării prin organizarea unor cursuri, deoarece foarte puţine din cursurile organizate prin Casa Corpului Didactic sunt pe teme religioase.