„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Consfătuirea misionarilor protopopeşti din Arhiepiscopia Iaşilor
La Casa „Ierusalim - Hozeva“ din incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ s-a desfăşurat, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, lucrările Consfătuirii misionarilor protopopeşti din Arhiepiscopia Iaşilor. Organizată pentru prima dată, întâlnirea a reunit misionarii protopopeşti din Protopopiatele Iaşi I, Iaşi II, Iaşi III, Târgu Neamţ - Ceahlău, Paşcani, Roznov - Piatra Neamţ, precum şi preoţi implicaţi activ în lucrarea pastoral-misionară din Protopopiatele Hârlău şi Botoşani. Lucrările s-au desfăşurat sub coordonarea părintelui arhimandrit Nicodim Petre, consilier eparhial al Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Între obiectivele întâlnirii un timp special l-a constituit analiza şi stabilirea valorilor, misiunii şi viziunii activităţii misionarilor protopopeşti în cadrul Departamentului de Misiune.
Misiunea Bisericii în lume a avut încă de la început o fundamentare scripturistică, lucru care oferă şi în zilele noastre o sursă inepuizabilă de paradigme şi izvoare pentru viaţa creştinului actual, profund provocat de secularizare, ateism şi indiferentism. Astfel, în acest context paradoxal, în care timpul fizic este fragmentat de o multitudine de activităţi şi evenimente cu satisfacţii reflectate doar în spaţiul imanent, care trebuie să fie mărturia credinţei dreptmăritoare într-o lume plurireligioasă, aflată într-o permanentă schimbare şi mişcare? Care trebuie să fie mărturia de viaţă creştină într-o societate secularizată, indiferentă şi hedonistă? Cum facem auzită chemarea lui Dumnezeu, care este tainică, delicată şi plină de iubire şi respect faţă de libertatea noastră? Iată întrebări la care creştinul cu vocaţie misionară (fie că este laic sau preot) trebuie să găsească răspuns, actualizându-le prin discurs teologic, ancorat în cuvântul veşnic viu al Sfintei Scripturi şi în experienţa dovedită de lucrarea Duhului Sfânt prin învăţătura şi exemplul de viaţă al Sfinţilor Părinţi.
Citind Vieţile Sfinţilor sau învăţăturile oamenilor duhovniceşti şi îmbunătăţiţi din Pateric, vom observa că ei nu dau o definiţie credinţei şi nici nu încearcă o conceptualizare ştiinţifică a acesteia, ci ea este definită de consecinţele şi efectele lucrării ei în viaţa lor cotidiană. Mesajul acestor mărturii de viaţă creştină autentică este unul simplu şi viu, care izvorăşte din împreună-răstignirea şi împreună-învierea acestora cu Hristos.
În urma dezbaterilor s-a cristalizat, ca propunere, viziunea departamentului de misionari protopopeşti, care constă în „intensificarea vieţii duhovniceşti a credincioşilor prin susţinerea unui mediu de frăţietate, unde preoţii din parohii şi misionarii protopopeşti îşi împărtăşesc trăiri autentice, sprijin şi resurse pastorale“. Drumul de urmat spre împlinirea viziunii, adică misiunea propusă, s-a exprimat astfel: „Prin intensificarea dialogului frăţesc, diseminarea de modele şi resurse pastorale, dezvoltarea relaţiilor vii şi angajament, se va spori viaţa duhovnicească a parohiilor în contextul fenomenului eterodox“. (misionar protopopesc pr. Mihai Zvorăşte)