„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Consilierul medical, un sprijin al pacienţilor la Spitalul „Providenţa“
Drumul către spital poate fi, pentru unii dintre noi, unul încărcat de emoţie. Indiferent de vârstă şi de diagnostic, dacă mergem să prevenim sau să tratăm o afecţiune, fiecare dintre noi îşi doreşte să fie nu doar bine îndrumat, ci şi primit cu înţelegere şi căldură într-un moment în care suntem vulnerabili. La Spitalul „Providenţa“ acest lucru s-a transformat deja într-o obişnuinţă, mai ales că în cadrul echipei s-a alăturat un nou membru, consilierul medical, persoana care se ocupă de pacienţii care solicită servicii medicale la cerere.
Axat pe descoperirea „durerilor“ pacientului, rolul consilierului medical este acela de a înţelege care sunt serviciile medicale necesare persoanei care solicită ajutor, dar şi de a fi alături de el în acest demers. „Relaţionarea cu pacientul este una integrativă şi emoţională, deoarece noi lucrăm într-un spital «zidit» pe principiile medicinei creştine. În activitatea desfăşurată împreună cu colegii din Triaj şi Call-Center explicăm şi informăm pacientul cu privire la toate serviciile medicale propuse, pentru ca acesta să înţeleagă foarte bine tot parcursul. După aceea trecem la planificarea tuturor consultaţiilor şi investigaţiilor, monitorizând întreaga interacţiune a pacientului cu un pachet medical sau cu un serviciu medical“, a explicat Galina Grămescu, consilier medical în cadrul Spitalului „Providenţa“.
Dincolo de pregătirea profesională în domeniu necesară pentru a putea facilita accesul pacienţilor la serviciile medicale cele mai potrivite pentru situaţia lor, consilierul îi întâmpină pe aceştia şi cu un alt tip de suport. „Utilizăm harta empatiei, calm, spontaneitate, gândire analitică şi o atitudine pozitivă. Observ zilnic pacienţi care vin timoraţi, iar peste câteva zile îi găsesc la capela spitalului, adresând un cuvânt de mulţumire şi apreciind devotamentul întregului personal şi faptul că funcţionăm ca o familie. Pentru mine este deosebit de important, preiau acea energie pozitivă şi o ofer mai departe şi altor pacienţi care poate trec pentru prima dată pragul spitalului nostru“, a adăugat consilierul medical.
Două dintre pacientele care au solicitat servicii medicale cu plată şi care au beneficiat de sprijinul consilierului medical ne-au împărtăşit din experienţa lor cu multă bucurie. „Pentru un bolnav care vine singur, cum am venit eu, contează enorm, inclusiv suportul psihologic pe care îl primesc. Dând primul telefon cu emoţii, faptul că am luat legătura cu doamna consilier a dus la diminuarea acestei emoţii, parcă cineva din familie mă aştepta acolo. Ştiam, fără să mă zbat eu, unde trebuie să ajung, la ce oră, cred că ar trebui toate spitalele să facă acest lucru. Aceşti consilieri îţi micşorează efortul de a ajunge în cabinet şi, indiferent de diagnostic, pentru atmosfera din spital, pleci foarte împăcat, ştiind că acolo ai o aparatură performantă şi oamenii cei mai bine pregătiţi“, a declarat Viorica, pacientă care a optat pentru efectuarea unei mamografii la Spitalului „Providenţa“. „Am fost foarte impresionată de ajutorul oferit şi de amabilitatea reală a doamnei consilier. Am fost plăcut surprinsă să văd că cineva mă îndrumă, mă anunţă despre ce se întâmplă în fiecare moment, simţind multă căldură şi înţelegere din partea acesteia“, a povestit şi doamna Irina, o altă pacientă care a solicitat un pachet de „Medicină internă“ în cadrul Spitalului „Providenţa“.
Iar pacienţii vin nu doar din toate colţurile ţării, ci şi din afara graniţelor. „Doresc să precizez că observ din de în ce mai mulţi tineri care ne solicită în vederea efectuării unui bilanţ medical, bilanţ care să îi ajute în prevenirea unor afecţiuni grave. Această categorie de vârstă este foarte receptivă la consilierea pe care noi o oferim atât pentru a fi bine informaţi, cât şi pentru a fi parteneri cu noi în desfăşurarea unui act medical responsabil şi construit pe termen lung“, a menţionat consilierul medical.
Deşi acesta nu realizează propriu-zis actul medical, face însă ca serviciul oferit să fie unul cât mai calitativ şi eficient. „Un om care are această răspundere de a consilia îşi dă seama încotro se îndreaptă nevoile pacientului şi poate să economisească foarte mult timp din parcursul lui prin spitalul nostru. Feedback-ul este unul extrem de pozitiv, pacienţii ne felicită şi în chestionare pentru acest demers. Iar noi ca echipă constatăm o îmbunătăţire a acestui mijloc de comunicare între echipa administrativă şi cea medicală şi pacient“, a precizat domnul Marinel Talpeş, director al Spitalului „Providenţa“.