„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
„Constituţia Bisericii este Dumnezeiasca Scriptură”
La împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire s-a împlinit şi dezideratul credincioşilor din Buzeni, comuna Băluşeni, Protopopiatul Botoşani, de a avea un nou locaş de închinare. Slujba de sfinţire a noii biserici a fost săvârşită duminică de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
Credincioşii din Parohia Buzeni, comuna Băluşeni, au găzduit duminică, 7 octombrie, cel mai semnificativ eveniment religios care s-a desfăşurat vreodată în localitatea lor, respectiv sfinţirea bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Evenimentul a căpătat o amploare deosebită, atât datorită actului divin în sine şi prezenţei a doi ierarhi - Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan şi Preasfinţitul Părinte Antonie, cât şi datorită numărului mare de preoţi prezenţi în soborul slujitor.
Biserica Parohiei Buzeni din Protopopiatul Botoşani a fost sfinţită duminică, 7 octombrie. Slujba de sfinţire, urmată de Sfânta Liturghie, a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfinţitul Antonie, Episcop de Bălţi, şi un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură din cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre importanţa Sfintei Scripturi, care poate fi considerată ca fiind Constituţia Bisericii: „Constituţia Bisericii este Dumnezeiasca Scriptură. Prin urmare, identitatea de creştin trebuie să fie în conformitate cu această constituţie, Sfânta Scriptură. Dacă am avea Dumnezeiasca Scriptură la rădăcina vieţii noastre, nu am mai avea nevoie de nimic altceva, căci ea ne arată drumul spre lumină, cât şi calea pe care trebuie să o evităm, a drumului către întuneric. Ne arată ce este bine şi ne arată ce este rău. Sfânta Scriptură este atât de importantă pentru că ea descrie şi relaţia noastră cu natura înconjurătoare, cu ştiinţele şi filosofiile lumii, ne arată cum trebuie să fie o familie, ne arată cum trebuie să fie o parohie, ne arată cum trebuie să fie o ţară, ne arată cum trebuie să fie o biserică. De aceea, iubiţi credincioşi, faceţi tot ceea ce vă stă în putinţă să nu lipsească Dumnezeiasca Scriptură din casa dumneavoastră, iar tot ceea ce faceţi în viaţa şi activitatea dumneavoastră să aibă drept fundament cele scrise în ea”.
La finalul Sfintei Liturghii, după împărtăşirea a numeroşi credincioşi cu Sfintele Taine, părintele protopop Lucian Leonte a dat citire unei copii a hrisovului de sfinţire, act semnat de IPS Mitropolit Teofan şi pus la slujba târnosirii în piciorul Sfintei Mese din Altar.
Drept recunoştinţă pentru implicarea şi hărnicia de care a dat dovadă, părintele paroh Claudiu Ionescu a fost hirotesit întru iconom stavrofor, primind crucea, bederniţa şi brâul roşu. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a felicitat atât pe părinte, cât şi pe enoriaşi pentru felul în care au ştiut să-şi construiască biserica, oferind distincţie de vrednicie primarului localităţii, precum şi tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la construcţia locaşului de cult. Principalul ctitor, Maxim Costel, a primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan distincţia „Crucea Moldavă”.
Biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din Buzeni a fost ridicată în perioada 2009-2018, pe locul unei alte biserici construită la 1810.