„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Copiii din Parohia Todireşti s-au aşezat sub un „nor de vară“
Se spune că „Cel mai important este nu ceea ce oferim oamenilor, ci ceea ce trezim în ei.“ Astfel, în perioada 8-13 august a avut loc în satul Todireşti din judeţul Iaşi o tabără pentru copii cu vârstele cuprinse între 4-18 ani. Sub îndrumarea părintelui Ciprian Mînicaru din Parohia „Adormirea Maicii Domnului“, tabăra, denumită „Nor de vară“, a avut rolul de a-i deconecta pe copii de grijile şi problemele zilelor noastre şi de a-i introduce într-o sferă a jocului, bucuriei şi rugăciunii.
O grupă de tineri entuziaşti au venit la Todireşti cu drag şi cu gândul de a aduce zâmbetul pe buzele şi în sufletul celor mici, dornici de a avea cât mai multe amintiri ale unei veri de neuitat.
Fiecare zi a taberei a debutat cu Rugăciunea de dimineaţă şi s-a încheiat mulţumind lui Dumnezeu pentru toate prin Rugăciunea de seară. Copiii s-au cunoscut mai bine între ei prin intermediul jocurilor ce le-au sporit încrederea în ei înşişi, dar şi în ceilalţi, unindu-i cât mai bine ca şi echipă. Atelierele desfăşurate pe tot parcursul taberei au fost: „mâini de aur“, muzică şi cruciuliţe. De asemenea, copiilor li s-au dezvăluit câteva trăsături de caracter prin intermediul unui desen pe care aceştia l-au făcut, şi anume un copac (testul Baum). Aşa au aflat ce cărămidă trebuie să mai pună la zidirea personalităţii lor şi cum să relaţioneze cu cei din jur.
La atelierul „mâini de aur“ copiii au realizat felicitări prin tehnica quilling, iar la muzică şi-au exersat abilităţile artistice prin cântecele ce au fost mai apoi fredonate la drumeţie şi la focul de tabără. Unul dintre atelierele iubite de tineri a fost cel de cruciuliţe, unde fiecare copil şi-a împletit propria cruciuliţă pe care ulterior părintele Ciprian o va sfinţi pentru a putea fi purtată de acum încolo.
În cea de-a doua zi a taberei copiii ne-au demonstrat încă o dată că energia lor este un izvor nesecat. Aceştia s-au bucurat de drumeţia organizată în pădurea din apropierea satului, unde, pe lângă jocuri, cel mai îndrăgit moment a fost activitatea cu baloanele pline cu apă ce a stârnit imediat bucuria în rândul celor mai mici, dar şi mai mari. Spre sfârşitul taberei s-a desfăşurat „vânătoarea de comori“ în curtea bisericii, unde copiii au trecut prin diferite probe pentru a ajunge în final la comoara pregătită şi mult aşteptată. Ultima seară i-a adus pe tineri în jurul focului de tabără, întreg satul răsunând de glasurile încărcate atât de bucuria clipelor petrecute împreună, cât şi de nostalgia încheierii lor. Cei care au primit binecuvântare s-au împărtăşit cu Sfintele Taine în dimineaţa următoare în cadrul Sfintei Liturghii ce a încununat tabăra „Nor de vară“.
Astfel, prin caracterul formativ şi educativ al activităţilor desfăşurate, copiii au reuşit să comunice cât mai bine între ei şi să îşi deschidă sufletul pentru a-l primi pe aproapele cu mai multă căldură. De asemenea, prin rugăciune au înţeles că Hristos este Izvorul veşnic de iubire care se află în sufletul fiecăruia şi că, dăruind cât de puţin, vor dobândi adevărata comoară în Împărăţia cea din Cer. (Adela Simona Panaite)