„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Corala „Universitas”, câştigătoare a Festivalului-concurs naţional de muzică corală religioasă ortodoxă „Buna Vestire”
Soborul de clerici împreună cu toţi credincioşii au participat la cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului-concurs naţional de muzică corală religioasă ortodoxă „Buna Vestire”, manifestare organizată la Căminul cultural „Ilie Cazacu” din Botuş de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Consiliul Judeţean Suceava, Centrul cultural „Bucovina”, Primăria şi Consiliul Local Fundu Moldovei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Căminul Cultural Botuş şi Societatea de Cultură „Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei.
În cuvântul rostit în deschiderea festivalului, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a spus: „Am venit cu foarte mult drag la acest festival, bucurându-mă că există şi în ţara noastră, şi în Bucovina mai ales, lucruri care se încep şi se continuă bine. Noi, românii, avem din păcate şi anumite lucruri care nu ne fac cinste, iar unul dintre ele este că începem lucrurile bine, dar nu le ducem întotdeauna până la capăt. În cazul acestui festival, lucrurile au început bine şi au continuat la fel şi eu vă felicit pe dumneavoastră, organizatorii, din toată inima! Nici nu ştiu cu cine să încep aceste mulţumiri, dar vă rog să le primiţi dumneavoastră toţi şi să duceţi această tradiţie a festivalului de muzică bisericească de la Fundu Moldovei până când va rândui Dumnezeu, dar Dumnezeu nu rânduieşte dacă nu sunt şi oameni prin care să rânduiască.
Festivalul acesta se numeşte «Buna Vestire»; ce vestire bună vrea să ne aducă oare acest festival? Vestirea bună este că în acest popor există şi un suflu care nu piere şi acest suflu este ţinut în viaţă, că această făclie este ţinută aprinsă de credinţă şi de dragostea faţă de tradiţiile noastre sfinte. Dacă le pierdem pe acestea două, încetul cu încetul, fiinţa neamului nostru se va şubrezi. Dacă le vom ţine pe acestea două împreună, atunci vom avea nădejde că va mai merge mai departe neamul acesta; dacă nu, din păcate, ne vom risipi aşa, încetul cu încetul (...) Fiţi binevestitori de lucruri bune tot timpul anului şi anilor ce vor veni”.
Marele Premiu al festivalului a fost acordat Coralei „Universitas” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” - Iaşi, dirijată de pr. lect. univ. dr. Ionuţ Gabriel Nastasă. Corala „Universitas” este formată din 40 studenţi selectaţi din cele 15 facultăţi ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, sub conducerea dirijorului lect. univ. dr. pr. Ionuţ-Gabriel Nastasă şi a coordonatorului Gabriela Enăşescu. În cursul istoriei ei, a readus arta corală în atenţia mediului academic universitar şi al publicului ieşean. De la înfiinţare, primăvara anului 2015, şi până în prezent, Corala „Universitas” s-a implicat în aproximativ 100 de proiecte culturale.
La secţiunea Coruri de copii s-au acordat următoarele premii: premiul I - Corul „Vivat” al Şcolii Gimnaziale „Bogdan Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, dirijor Otilia Mahu; premiul II - Corul „Luca Arbore” din Vorona Mare - Botoşani, dirijor - prof. Gabriela Pricope; premiul III - Corul „Octave” al Şcolii Gimnaziale „Aurelian Stanciu” din localitatea Salcea - Suceava, dirijor - Valentina Maria Tablan Popescu; menţiune - Corul „Nikolaus” al Parohiei din Sadova, dirijor - Iustinian Ion Mândrilă; menţiune - Corul „Adagio” al Şcolii Gimnaziale „Spiru Haret” din Dorohoi, dirijor - prof. Gheorghe Guşulei.
La secţiunea Coruri licee cu alt profil s-a acordat premiul II Corului „Florile Prutului” al Liceului „Ştefan Luchian” din localitatea Ştefăneşti, jud. Botoşani, dirijori - prof. Elena Marineac Elena şi prof. Maria Crenguţa Volintiru.
La secţiunea Coruri aşezăminte culturale s-au acordat următoarele premii: premiul I - Corul „Divertis” din Străşeni, Republica Moldova, dirijor - Viorica Popa; premiul II - corul Casei de Cultură „Alexandru Arşinel” din Dolhasca; premiul III - Corul „Raluca Iuraşcu” din localitatea Vorona, judeţul Botoşani, dirijor - prof. Gabriela Pricope; menţiune - Corul „Troiţa” din localitatea Siret, Suceava, dirijor - Florin Gabriel Varga; menţiune - Grup vocal „Armonia” din localitatea Ştefăneşti, jud. Botoşani, dirijori - Maria Crenguţa Volintiru şi prof. Elena Marineac.
La secţiunea Coruri parohiale s-au acordat: premiul I - Corul „Ecou Dornean” din localitatea Dorna Arini, dirijor - preot Iulian Nicolae Borgovan; premiul II - Corul parohial „Sfântul Dumitru” din localitatea Câmpulung Moldovenesc, dirijor - preot Liviu Solovan; menţiune - Grupul vocal „Păstrătorii de tradiţii” al Parohiei „Cuvioasa Parascheva” din localitatea Marginea, dirijor Aurel Halip.
La secţiunea Coruri profesioniste s-au acordat următoarele premi: premiul I - Corala „Sfântul Leontie” din Rădăuţi, dirijor Ovidiu Foca; premiul II - Corala „Mitropolit Dosoftei”, dirijor - preot prof. Lucian Tablan Popescu.
Premiul special pentru cel mai bun dirijor i-a fost acordat lui Ovidiu Foca din Rădăuţi, iar premiul special pentru corul de la cea mai mare distanţă a fost acordat Corului „Divertis” din Străşeni, Republica Moldova.
Au evoluat în recital Corul Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Botuş, dirijor - prof. Adriana Latiş, şi corul Bisericii „Cuvioasa Parascheva” din localitatea Botoşani, câştigătorul Marelui Premiu de la ediţia precedentă, dirijor - prof. Laurenţiu Palade.