„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Corul Catedralei Patriarhale din Georgia va veni în octombrie la IBMF
În perioada 2-6 octombrie 2019 va avea loc cea de-a treia ediţie a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iaşi (IBMF). Evenimentul este organizat anual de către Sectorul Învăţământ din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. Timp de cinci zile, oraşul Iaşi va fi gazda unor interpreţi, cercetători şi formaţii corale de renume internaţional din Rusia, Georgia, Ucraina, Ungaria, Liban, Grecia şi România.
Unul dintre invitaţii de seamă ce va onora evenimentul de anul acesta şi care vine pentru prima dată în România este corul Catedralei Patriarhale „Sfânta Treime” din Tbilisi - Georgia. Corul a fost fondat în 1998, cu binecuvântarea şi la iniţiativa Prefericitului Părinte Ilia al II-lea, Patriarhul Catholicos al întregii Georgii.
Membrii corului au studiat cântecul georgian polifonic, un cânt unic, care îşi are originea în Evul Mediu. Această tradiţie muzicală este recunoscută de cercetători ca fiind una dintre cele mai vechi tradiţii muzicale polifonice (cu origini din sec. V-VI d. Hr., dacă nu chiar mai timpurii) şi a fost recunoscută de UNESCO în anul 2001 ca fiind un monument unic şi intangibil al culturii imateriale a umanităţii.
„Suntem bucuroşi să fim participanţi la Festivalul de Muzică Bizantină care va avea loc la Iaşi, unde vom avea ocazia de a reprezenta cel mai vechi tip de polifonie creştină - cântecul georgian, pentru fraţii noştri creştini. Sperăm să existe şi o ocazie viitoare de a participa la acest festival cu întreg corul. Transmitem salutări tuturor participanţilor, invitaţilor, organizatorilor şi le urăm succes!”, a declarat Svimon Jangulashvili, dirijorul corului Catedralei Patriarhale „Sfânta Treime” din Tbilisi.
Alături de cântecul polifonic georgian vechi, repertoriul corului include cântece folclorice şi melodii aparţinând compozitorilor georgieni contemporani. Printre noii compozitori de muzică bisericească, Preafericitul Ilia al II-lea, Patriarhul Bisericii Georgiei, reprezintă un nume remarcabil, iar primul interpret al compoziţiilor sale a fost însuşi corul Catedralei „Sfânta Treime”.
Grupul coral participă la toate sfintele slujbe şi călătorii întreprinse de Patriarhul Georgiei, atât în ţară, cât şi în străinătate (în ţări precum Israel, Cipru, Turcia, Grecia, Lituania, Rusia, Italia, Franţa, Marea Britanie, Ucraina). Corul a participat, de asemenea, la multe festivaluri naţionale şi internaţionale, cum ar fi în Olanda, Israel, Cipru, Lituania, Ucraina.
Alături de corul Catedralei Patriarhale din Tbilisi, invitaţi la IBMF 2019 vor fi: Nektaria Karantzi - Grecia, Corul „Sfântul Efrem” - Ungaria, Ansamblul de artă muzicală rusească veche „Kljuch Razumeniya” - Rusia, Evelina Mineva - Grecia, Ansamblul „Romeiko” - Grecia, Sergiu Radkevych - Ucraina, Corul ortodox „Theotokos” - Liban şi Corul academic „Byzantion” - România. (Larisa Alui-Gheorghe, secretar al Festivalului de Muzică Bizantină de la Iaşi)